N-am scris despre Elena Basescu. Nu am avut ce, nu exista subiect. Din pricina de balbe si dezacorduri gramaticale? Da, dar politicieni si jurnalisti fac asa ceva in mod curent, e material pentru “Carcotasi” nu pentru stiri de prima pagina, editoriale sau analize. A avansat in PD-L pana la un post pentru care nu este pregatita? Se prea poate, dar PD-L este o organizatie privata, persoanele care urca in ierarhia sa interna privesc doar membrii acestui partid. ( “Numirea acestei gagicute in fruntea tineretului PD-L este o jignire pentru intreaga tara”, zice CTP, demonstrand ca jurnalisti de teapa lui au presedintele pe care si-l merita. Daca naturalelul lui Popescu C.T. este atat de simtitor la ce se intampla in partidul prezidential, poate ca ar trebui sa se inscrie in el in loc sa debiteze astfel de tampenii. ) Romania chiar are, in schimb, o problema cu criteriile pentru numirile in demnitati publice, dar e o problema tratata marginal de presa.

In fine, faptul ca Elena Basescu nu e subiect de presa se poate demonstra usor altfel: va rog sa-mi indicati un editorial, sau o analiza sau macar o stire despre ocupantul postului de secretar al organizatiei de tineret PSD, sau PNL. Puteti spune macar cum se numesc respectivii fara sa cautati informatia? Adevarul ironic este ca ascensiunea domnisoarei Basescu in ierarhia de partid si in paginile ziarelor are una si aceeasi explicatie, acelasi mecanism psihologic afecteaza si jurnalistii politici si tinerii pedelisti: fascinatia (obsesia) fata de omul politic Basescu; Traian, nu Elena.

La fel de ironic, presedintele pare din ce in ce mai mult ca se molipseste de aceeasi obsesie, cu semn schimbat :

“Din pacate pentru el, Basescu manifesta simptome avansate de sectarism politic. Pare tot mai convins ca oricine il critica e vandut oligarhilor. Face greseli neprovocate de adversari. Sustine prezenta in viata publica a unui personaj indigest ca Elena Udrea, si ea un simbol al parvenitului imbogatit din afaceri cu statul. O propulseaza pe Elena Basescu intr-un post politic prea mare pentru experienta ei, expunand-o hazului general. Isi aduce la Cotroceni un consilier care s-a remarcat prin predilectia constanta pentru argumente bizare, dar care pare a fi loial. Traian Basescu da semne ca a intrat in perioada cand are incredere in tot mai putina lume. Ar face bine sa nu se mai uite la Cristoiu et comp, altfel se autoizoleaza tot mai mult, convins ca lumea e o jungla plina de fiare care il ataca, prin urmare trebuie sa se bazeze pe loialitati inguste si personale ca sa supravietuiasca.”

(Cristian Ghinea - “Ne intoarcem la Nastase si Basescu”)

Dl Ghinea scrie acest pasaj inainte de izbucnirea prezidentiala la adresa presei(!) Or, furia prezidentiala fata de criticile la adresa fiicei sale este complet una nejustificata, si chiar ridicola. Ca presa a ales subiectul Elenei Basescu doar pentru a-l ataca pe presedinte, asta e adevarat, si rusinos. Dar asta nu schimba cu nimic faptul ca fata presedintelui, singura si nesilita de nimeni, a ales o cariera care o expune reflectoarelor mediatice! Presa a urmarit mai atent si mai insistent decat de obicei vorbele si gesturile secretarului organizatiei de tineret a unui partid politic; dar n-a inventat nimic, n-a trucat nimic, dezacordurile si balbele au fost cat se poate de autentice. Iar un politician (fie secretar in partid, fie presedinte al statului) care s-ar plange de antentia pe care i-o acorda presa ar fi de o ipocrizie ordinara.

Mugur Ciuvica, de data asta, are perfecta dreptate spunand:

“Familia sa [a dlui Basescu], sigur e o chestiune privata, pe care, sigur, este indreptatit sa si-o apere. Dar in momentul in care un membru al familiei intra in politica, deja nu mai este o chestiune personala. Acea persoana care a intrat in politica intra intr-o batalie in care trebuie sa invete si limba romana, si trebuie sa se si comporte ca secretar general”

(Mugur Ciuvica)

Dl Basescu dovedeste din nou, si din ce in ce mai ingrijorator, ca nu-si poate asuma consecintele unor decizii politice sau personale. In acest caz presedintele ar trebui sa se decida daca fiica sa este doar un “copil timid”, pe care ar avea toata justificarea s-o apere de tirul mediatic al inamicilor sai politici, sau daca e un politician, caz in care presa are datoria datoria de principiu sa-l tina sub observatie critica.

(A, mai era ceva in declaratia prezidentiala cu tonomatele cu euro din trusturile de presa? Da, si? Care e noutatea?)

[Mihnea - “Vai de vorbe grele”, Razvan Vintilescu “Jurnalistul tonomat si politicianul tolomac”]

Comenteaza pe blogul lui Doc.