M-am nascut la tara. Am crescut in miros de fan proaspat cosit si am mancat pui de curte. M-am jucat de-a indienii la cules de porumb si bunica imi citea povesti la gura sobei. Am avut cea mai frumoasa copilarie din lume si niciodata nu m-am gandit ca daca "sunt de la tara" trebuie sa fie un obstacol.

Am facut scoala primara in sat si, da, s-a intamplat sa imi fac lectiile pe camp, avand grija de viteii vecinilor. Asta nu s-a intamplat decat pana in clasa 3-a cand tata s-a hotarat ca trebuie sa ma pun cu burta pe carte, asa ca mi-a improvizat dintr-o masa veche un birou. Trebuie sa recunosc, nu prea mi-a placut. Eu eram obisnuita sa zburd pe dealuri si sa prind fluturi, iar acum tata ma inchidea in camera din fund ca sa fac adunari si sa scriu propozitii fara sens.

Asta a fost cum a fost, dar cand a trebuit sa plec de langa ai mei ca sa ma duc la internat, s-a rupt ceva din mine. M-am rugat cu cerul si cu pamantul de ai mei ca sa nu ma dea afara din casa. Asa simteam eu atunci, ca nu le mai pasa de mine si liceul era doar o scuza ca sa scape de mine. Nu am avut incotro, m-au inscris la liceu, la sute de kilometri distanta de casa parinteasca, am stat la internat si am fost premianta. Ii vedeam pe cei dragi de Paste si de Craciun. A fost greu, dar mi-am dat seama ca nu vreau sa stau o viata in batatura. Aveam un drum de urmat, un drum in care numai cartea ma putea calauzi. Vroiam sa lucrez in presa.

Am terminat liceul cu 10 si am venit in Bucuresti pentru facultate. M-am inscris la FJSC. M-am apucat de pregatire pentru jurnalism din clasa a 11-a. Am facut meditatii pentru creativitate cu un fost profesor de la facultatea din Sibiu. Am invatat, am facut practica voluntara la radioul local, m-am pregatit sufleteste pentru o facultate mare, in Capitala. Profesorul cel in varsta mi-a spus ca ar fi bine sa ma mai inscriu la o a doua facutate, unde sa nu dau examen, asa ca mi-am depus dosarul si la Administratie Publica.

Am dat examenul la Jurnalism si am luat, am intat la locurile fara plata, exact cum imi doream. Nu vroiam sa ii pun pe ai mei sa imi plateasca facultatea. M-am dus totusi si la Administratie Publica sa vad daca am fost acceptata si acolo. La avizier erau doua fete care vorbeau "Nu pot sa cred, iar au venit astia de la tara cu medii de 10 la BAC si ne iau noua locurile in facultati. Ar trebui sa le faca universitati speciale sau sa se duca la Agronomie, ca ei asta stiu sa faca, sa aiba grija de animale si sa are". Am ramas socata, cum adica am venit sa le iau locul? S-au intrebat vreodata cat am invatat ca sa ajung sa fiu printre cei mai buni? Stiu ce inseamna sa pleci de acasa la 14 ani, sa stai in internat, sa iti vezi parintii din an in Pasti? De unde vine discriminarea asta? Cum adica eu nu stiu decat sa am grija de animale? Oare asa vor gandi si viitorii mei colegi de la FJSC?

Nu m-a mai interesat daca am luat sau nu. Am plecat plangand pentru ca m-am simtit judecata fara sa fiu vinovata. Imi venea sa imi iau lucrurile si sa plec acasa, dar la ce bun? Doar daca ramaneam puteam sa schimb o mentalitate gresita. Am mers mai departe.

In facultate s-a dovedit ca era plin de "copii de la tara". Interesant este ca toti simteam acel handicap, motiv pentru care trageam din greu. Mergeam la cursuri, eram prezenti la seminarii si nu acceptam sa facem practica doar pe hartie. Acolo unde eram trimisi in practica munceam ca si cum eram angajati: mergeam pe teren, faceam interviuri, lucram la montaj si ne scriam singuri stirile.

Imediat dupa ce am luat licenta, una dintre institutiile de presa la care am facut practica m-a angajat. Si acum lucrez tot acolo si sunt mandra de fiecare pas pe care l-am facut. Parinti mei nu si-au imaginat niciodata ca ma vor vedea la televizor, mai mult decat atat, cand am aparut prima data in direct, tot satul mi-a urmarit interventia. Sunt mandra ca m-am nascut la tara, ca simt langa mine sustinerea unei intregi comunitati. Sunt sigura ca educatia sanatoasa pe care am primit-o m-a facut sa trec peste toate obstacolele si sa-mi demonstrez mie si celor din jur ca orice om, indiferent unde s-a nascut sau din ce comunitate face parte, poate sa devina un profesionist in meseria pe care o face.

Vizioneaza filmuletele de mai jos. Descopera povesti de viata in care pasiunea meseriei se impleteste armonios cu sentimentul implinirii. Afla cum poti sa-i oferi copilului tau resursele necesare pentru cariera pe care si-o doreste.​