Noul an universitar nu va începe cu amfiteatrele goale, ci cu ele pline, din când în când, în condiții de siguranță, afirmă Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, invitat marți la interviurile HotNews Live, alături de rectorii universităților București și de Vest din Timișoara, Marian Preda și Marilen Pirtea. Studenții acestor universități vor învăța, în general, online, însă sunt și facultăți care au optat pentru scenariul hibrid. "Îi îndemn pe studenți să fie curajosi, optimiști și să aibă răbdare. Facultățile sunt ale lor. Ceea ce e diferit nu e întotdeauna mai rău", spune rectorul Universității București.

HotNews.roFoto: Hotnews

Cele mai importante declarații:

Cum va începe anul universitar?

Daniel David:

  • Nu aș spune că noul an universitar va începe cu amfiteatrele goale, ci cu ele pline, din când în când, în condiții de siguranță.
  • Deși voiam să începem în regim clasic, condițiile de siguranță sunt fundamentale.
  • Din start, numărul locurilor în cămin s-au redus de la 6.700 la 2.000. Clujul este un oraș scump și noi trebuie să șinem cont de câți studenți putem caza în campusul UBB.
  • Și atunci, am distribuit aceste locuri pe care le putem asigura studenților în campusul universității spre facultățile UBB, lăsând decanii să decidă ce strategie vor avea, în funcție de locurile pe care le primesc în cămine, în condiții de pandemie, de profilul facultății, în funcție de spațiile și resursele pe care le au.
  • La UBB, studiile la nivel doctoral se vor face în regim clasic, cu cazarea doctoranților în campusul UBB. Și studenții străini vor fi, de asemenea, cazați în campusul UBB.
  • La licență și masterat însă, unele facultăți au ales o variantă hibridă - de obicei, cursurile vor fi făcute online, iar seminariile și lucrările vor fi față în față. Cel puțin o parte din seminarii vor fi făcute în regim clasic, inclusiv în regim modular, împărțind grupele de studenți.
  • În această variantă hibridă s-au proiectat mai degrabă facultățile vocaționale și cele experimentale. Mai precis, Fizica, Chimia și Ingineria chimică, Biologia și Geologia, Știința și Ingineria Mediului, Facultatea de Teatru și Film și Facultatea de Educație Fizică și Sport. Au ales această variantă și cele 4 facultăți de Teologie, pentru că unele au și infrastructura mai dezvoltată și mai puțini studenți.
  • Suntem însă foarte flexibili și pregătiți să trecem, dacă va fi cazul, la varianta clasică, îmbogățătă online, dar și la varianta exclusiv online și la aceste facultăți, dacă lucrurile se înrăutățesc.
  • Le-aș spune părinților, chiar în cazul facultăților care încep online, nu hibrid, dacă și-au planificat să susțină copiii în Cluj, să le plătească chirie, să nu renunțe la planul acesta. Mulți spun <>.
  • Lucrurile nu stau chiar așa, viața universitară înseamnă mai multe lucruri. Da, cursurile și seminariile vor fi ținute online, dar facultățile vor avea viață academică, vor cercuri studențești, întâlniri și dezbateri. Viața studențească nu înseamnă doar cursuri și seminarii.
  • Vom vedea cât ne vor ține aceste scenarii și când va trebui să facem primele modificări.

Marian Preda:

  • Anul universitar la UB va arăta bine și normal în condițiile date. Nu va fi nimic excepțional față de alte universități.
  • Noi am avut cam 1.000 de studenți cazați în căminele noastre în perioada verii.
  • Am redus, desigur, numărul de locuri în cămine, dar suntem pregătiți cu aproape 3.000 de locuri pentru cazarea în cămin, față de 5000 și le vom oferi studenților care au nevoie, care, de exemplu, nu au condiții să studieze acasă online.
  • Nu știm exact câți vor fi cazați în cămin, bănuim că până la 3.000.
  • O bună parte dintre studenții noști vor fi în activități online.
  • Mâine vom avea un vot în Senatul Universității și va deveni oficial: 7 facultăți vor avea activități excusiv online, iar celelalte 12 facultăți vor avea și activități mixte. În general, însă, vor fi activități online.
  • Facultățile de stiinte vor avea activități preponderent față în față.
  • Esențial este să avem educație de calitate. Îi rog pe studenți să înțeleagă că putem asigura condiții decente de educație respectând regulile de igienă, de prevenție.
  • Trebuie să fim înțelepți, trăim într-o perioadă în care nu există soluții ideale.
  • Trebuie să facem compromisuri mici, cum ar fi faptul că nu ne putem întâlni față în față, că vom lucra pe formațiuni mai mici, că vom avea trasee clare în universitate și nu se va mai putea sta în spațiile comune. E un compromis la care ne obligă contextul.
  • E foarte important să încercăm să îmbunătățim și noi profesorii conținutuile și tehnologia, dar și studenții să se implice și să aibă o prezență bună.
  • Vor fi limitate cursurile clasice, în general vor fi online, dar studenții care vor avea activități față în față, vor putea primi cazare în cămin.
  • Dacă vor opta pentru cazarea în cămin, trebuie să-și plătească costurile pentru cămin. Avem soluții alternative la cămine private. Nu știu cât costă cazarea în căminele private. În căminele noastre costurile vor fi aceleași ca în semestrul anterior. Dacă vor vrea să stea la gazdă, sunt liberi să o facă.
  • La camerele de 4 locuri putem caza 3 studenți, pentru că sunt camere mai mari, al treilea doar dacă sunt cereri mari, în camerele de 3 locuri vor fi cazați 2 studenți, iar în camerele de două locuri, vor fi în continuare cazați 2 studenți.
  • Avem un etaj întreg pe care îl păstrăm pentru cazurile de izolare în situațiile de îmbolnăvire. Cred că vor fi condiții mult mai sigure în căminele universității decât la gazdă.
  • Nu am avut în cămin cazuri de îmbolnăvire în perioada verii, cu o excepție - cineva care lucra și care a contractat boala la serviciu și s-a izolat.
  • Dacă avem 3 cazuri, închidem clădirea respectivă pentru o perioadă.

Marilen Pirtea:

  • Universitatea de Vest a optat pentru abordări diverse, de la specializare la specializare, de la facultate la facultate.
  • Vor face cursuri online, în primul semestru, facultăți precum Economie și Administrarea Afacerilor, Drept, Litere, Teologie, Psihologie, Filosofie, Sociologie, Științe politice, Informatică.
  • Vor urma scenariul hibrid facultăți vocaționale, cu grupe reduse, precum Arte și Design, Muzică și Teatru, Educație Fizică și Sport, Chimie, Fizică, Biologie. Aici vor fi laboratoare, lucrări practice față în față, în spații amenajate conform regulilor impuse de pandemie. Alte ctivități de cursuri vor fi online
  • Această strategie este pentru semestul I, pentru semestrul II vorm regândi lucrurile.
  • La cămine, sunt camere cu 1,2,3 studenți, în funcție de suprafața acestora. Am păstrat și două cămine, unul pentru izolare, în situații în care apar cazuri de COVID, și unul pentru activități ocazionale și pentru cazări temporare. Din cele 3050 de locuri în cămine, în acest an ocupăm 1.250 de locuri, prioritate având studenții care desfășoară activități față în față și cei internaționali.
  • Peste vară au fost cazați în căminele universității în jur de 700 de studenți și nu a fost niciun caz de coronavirus.
  • Încurajăm și noi studenții să vină în Timișoara, să își poată lua chirii, dacă nu vom avea locuri în cazare, pentru că sunt multe activități culturale și educaționale. Contăm pe studenții noștri.
  • Pentru studenții din primul an, vom avea zile ale porților deschise, vor putea fi cazați în cămine 2-3 zile, astfel încât să poată avea contact cu universitatea. Vom avea astfel de activități în tot semestrul 1, la toate facultățile.

Cum vor arăta cursurile în scenariul hibrid?

Daniel David:

  • Cursurile vor fi online la cele mai multe facultăți care au ales scenariul hibrid.
  • Am împins în față însă ideea unei alte pedagogii universitare. Nu poți face un curs online punând pe internet cursul clasic. Și studenții se așteptau uneori la așa ceva.
  • Am venit cu ideea că trebuie o altă variantă de conținut, o altă modalitate de predare, poate o altă durată a cursuilor, cu pauze gândite diferit.
  • De ce să predau o oră și jumătate conținut care poate fi accesat online de student, în loc să le dau să citească pentru tema respecyivă și să fiu prezent și să discut cu studenții despre ce au citit și ce nu au înțeles.
  • Mulți studenți pretind de multe ori că se plictisesc când le predă profesorul, dar dacă îi pui să citească pentru cursul următor și întrebi apoi câți au citit, dintr-o sută ridică mâna 15-20.
  • Va trebui să gândim o altă pedagogie universitară și noi, și studenții, în ceea ce privește cursurile
  • Laboratoarele vor fi de la facultate la facultate - unde sunt grupe mici, pot fi ținute așa, iar unde sunt grupe cu mai mulți studenți, va fi împărțită grupa - vine jumătate în laborator și restul asistă online. Fac prin rotație, două săptămâni. Hibridul este destul de flexibil.
  • Să nu fim ipocriți: cine spune că trebuie să facem învățământ la cele mai înalte standarde, cred că nu înțelege ce înseamnă standarde înalte și vremurile pe care le trăim. Încercăm să atingem standarde de onorabilitate academică.
  • Avem de ales: mergem pe standarde de onorabilitate academică sau blocăm întregul proces. Dacă blocăm întregul proces, va fi blocat studentul. Trebuie să înțelegem acest lucru.
  • Discuțiile astea, << o să reușim, cum o să fie?>> Cred că suntem ipocriți, au venit și alegerile, iar factorul politic critică mai mult decât este cazul. Cred că maximizăm negativul. Dacă eu spuneam când am venit rector, în martie, că trecem pe online, îmi spuneau că nu se poate, ar fi fost revoltă.
  • Iată că s-a putut, s-au schimbat proceduri, am făcut examen de admitere.
  • Eu zic să nu ne temem de ce va fi, zic că ne vom descurca onorabil, dar să fim pregătiți și să renunțăm la hibrid, dacă lucrurile se complică.
  • Nicio universitate nu-și va permite să se facă de râs doar de dragul de a avea educație.

Cum vă asigurați că profesorii nu interpretează activitățile didactice online în sensul că acestea nu înseamnă un regim atât de strict al calității didactice?

  • Unii profesori au pus cursul clasic în variantă online și atunci studenții au avut această așteptare - că în anumite ore profesorii sunt acolo. Alții au dat materiale de citit și au asteptat studenții să pună întrebări.
  • Activitățile s-au desfășurat într-o formă sau alta.
  • Eu mă voi asigura și vom avea mecanisme de control mult mai riguroase despre cum se desfășoară cursurile online. Se va înregistra dacă vor fi cursuri conform orarului.
  • Vor fi însă elemente flexibile. Nu mă aștept și m-ar deranja ca noi să facem toate cursurile în acestă variantă, de predare. Studenții trebuie să învețe să fie parteneri, să citească informația, să discutăm.

Marian Preda:

Care sunt noile resurse oferite studenților?

  • Estimările noastre sunt că în semestrul II, 80-85% dintre profesori și studenți nu au avut probleme de conectare.
  • Avem o evaluare continuă, profesorii trebuie să facă raportări săptămânal cu activitățile lor, inclusiv cu precizarea intervalelor în care și-au ținut orele. Studenții au semnalat când nu s-au ținut cursuri și ele au fost recuperate
  • Verificăm asta. Unii studenți au semnalat când nu s-au ținut anumite activități.
  • Noile metode de predare: acum o săptămână, 10 zile, a avut loc o școală de vară virtuală în cadrul alianței universitare CIVIS și s-a discutat despre noi metode de predare. Online e mult diferit, trebuie să-ți adaptezi mijloacele de predare, ceea ce spui, cât spui.
  • Atenția studenților este pe o perioadă limitată. E mult mai provocator să captezi atenția unor tineri care pot închide camera.
  • Colegii noștri se adaptează mult mai bine decât restul societății, cei mai mulți fac eforturi. Fără să spun că lucrurile sunt perfecte, am mai avut sesizări. Dar haideți să luăm media și să o raportăm la contextul dat.
  • Cred că la Universitatea din București și la alte universități mari lucrurile au mers bine.
  • Avem 32.000 de studenți. La licență, unde avem în jur de 20.000, 30% sunt cu taxă, dar avem facultăți unde 60-70% sunt cu taxă și alte facultăți cu un procent mic cu taxă.

Dacă pandemia va dura 2 ani, cum vor fi medicii, inginerii, în condițiile pregătirii online? Ne asteptăm la o generație mai puțin pregătită?

Marilen Pirtea:

  • Suntem într-o paradigmă în care toată lumea zice că face învățământ online. A fost o provocare mare pentru tot mediul universitare din România trecerea în online.
  • Și dacă ascultăm așa, un ecou general, toată lumea a trecut cu succes acest test al online-ului, care constă în faptul că au transmis niște materiale pe e-mail studenților și au dat răspuns înapoi pe e-mail, până la a folosi într-un mod profesionist platformele Google classroom, Google meet.
  • Doar că unii într-adevăr au făcut învățământ online, care presupune interacțiune, o altă psihologie didactică, nu doar a turui o oră și jumătate în fața ecranului.
  • Cei care au făcut un învățământ online de bună calitate vor ajunge profesioniști adevărați, ceilalți, în funcție de nivelul de cunoștinte care le-au fost transmise.
  • Noi am mers împreună, studenți, profesori pe acest tărâm al online-ului și am învățat împreună.

Daniel David :

  • Așa cum în regimul prepandemie toți cei care aveau diplome erau la fel de buni. Nu poți spune că sunt toți la fel. Nu toți psihologii sau medicii sunt la fel de buni chiar dacă au diplome de la universitate.
  • Statistic vor fi diferențe? La Babeș-Bolyai nu vor fi diferențe majore.
  • Elementul cheie de control pentru calitate va fi să facem examenele la fiecare materie și exemenul de absolvire într-o manieră foarte serioasă - licența să fie licență, tezele să fie foarte bine verificate.
  • Eu sunt încrezător.

Marian Preda:

  • Eu cred că marea schimbare ține de faptul că vor fi altfel generațiile.
  • Învățământul românesc, în general, păcătuiește din cauza teoriei, iar în învățământul de masă nici cu teoria nu se mai stă la fel de bine.
  • Marile schimbări vor fi în abilitățile, priceperea de a folosi noile modalitățile de interacțiune.
  • Există biserici virtuale, comunități internaționale mari. O să vedeți din ce în ce mai mulți medici care vor acorda consultații online. De ce să mergi la un medic de familie pentru o consultație simplă și să nu faci asta online?
  • Și atunci, poate că studenții din generațiile acestea vor fi mai bine adaptați la societatea viitorului, care va presupune o interacțiune mai mare și mai diversă de tipul acesta.

Există o viziune privind organizarea cursurilor clasice în cadrul Universității Babeș-Bolyai în semestrul II, mai ales pentru cei care au de susținut licența?

Daniel David:

  • Strategia de care vorbim acum este valabilă doar pentru semestrul I, iar pentru semestrul II suntem flexibili să schimbăm în funcție de cum va evolua pandemia.
  • Dacă vor fi aceleași condiții drastice de pandemie în semestrul II, voi vorbi cu decanii să accentuăm varianta hibrid mai ales pentru studenții din ultimii ani și mai ales pentru cei de la facultăți vocaționale.
  • Vom vedea ce se va întâmpla. Pornim cu acest scenariu, dar nu este bătut în cuie.

Marilen Pirtea:

  • Ce facem acum gândim pentru semestrul I, pentru semestrul II ne adaptăm.
  • Am vrea și o anumită conduită de la studenți, să impunem prezența în fața ecranului, microfonul și camera pentru toți participanții la curs. Nu profesorul să fie singur și să vedem niste ecrane activate, dar închise la culoare, pentru că ei probabil fac și alte activități. Vrem să standardizăm cu caracter de obligativitate.
  • Camera și microfonul deschise sunt o modalitate de prezență la cursul respectiv.
  • Învățământul online va accentua concurența.
  • În dinamica aceasta socială nu rezistă cel mai puternic, ci acela care se adaptează mai repede.
  • Dar nu adaptare în stil mioritic, cu adaptare prin performanță.
  • M-am gândit la o astfel de abordare pentru că știu despre studenți din Cluj care își puneau ceasul să sune cu 3 minute înainte de terminarea cursului, ca să poată ieși din fereastra de clasă și se anunțau între ei pe sms când să iasă, ân timp ce alții jucau cărți.

Daniel David:

  • Noi nu mergem pe această strategie, a obligativității, pentru că nici în varianta clasică prezența la cursuri nu e obligatorie. Nu vom face obligatorie prezența în varianta online.
  • Este un experient interesant ce fac cei de la UVT, iar dacă va merge bine, vom împrrumuta și noi

Marian Preda:

  • În mod normal, toți vrem să avem interacțiune față în față.
  • Tot semestrul anterior am avut întâlnire săptămânală cu cei pe care îî coordonam la licență sau master. Nu am avut niciun fel de problemă.
  • Interacțiunea față în față e foarte importantă.
  • Nu e o problemă să ne întâlnim. Riscurile sunt la grupuri mari de studenți.
  • Pericolul de a sta ascunși în spatele ecranului există.

Un mesaj studenților?

Daniel David:

  • Trebuie să știe că încercăm să facem educație de dragul lor, nu al profesorilor.

Marian Preda:

  • Îi îndemn pe boboci să fie curajosi, optimiști, să aibă răbdare. Facultățile sunt ale lor.
  • Ceea ce e diferit nu e întotdeauna mai rău.

Marilen Pirtea:

  • Îi felicit că au decis să-și continue educația. Investiția în educație e singura care nu va da faliment nicicând.
  • Cred că această generație trebuie să se considere prima generație a viitorului în România.

Acest articol face parte din proiectul Lumea în schimbare, o inițiativă HotNews.ro, susținută de Fundația Konrad Adenauer. Opiniile prezentate în materialele proiectului nu reprezintă în mod necesar poziția partenerului nostru.

....