Destinat unui public tânăr şi cunoscut pentru ştirile sale îndrăzneţe şi conţinutul social, Vice era una dintre stelele în ascensiune ale unei noi generaţii de media online înainte de a intra în faliment în luna mai, scrie AFP, citat de News.ro.

VICE NewsFoto: Timon Schneider | Dreamstime.com

Anunțul vine în contextul în care, la finalul anului 2023, Vice România a anunțat că își oprește activitatea, după un deceniu de la apariția în România.

Bruce Dixon, directorul general al grupului Vice, a anunţat o „realiniere strategică", care „merge mână în mână cu necesitatea de a ne realinia resursele şi de a raţionaliza toate operaţiunile Vice", într-o notă, ale cărei copii au fost postate online de mai mulţi jurnalişti de la Vice.

„Din păcate, acest lucru înseamnă că vom reduce şi vom elimina câteva sute de posturi", continua textul.

Dixon a adăugat că „distribuirea conţinutului nostru digital în modul în care o făceam înainte nu mai este profitabilă".

Pe viitor, compania, care trece la un model de agenţie de producţie, „va căuta să se asocieze cu companii media consacrate pentru a distribui conţinutul [său] digital, inclusiv ştiri, pe platformele lor", a adăugat el.

Angajaţii afectaţi de disponibilizări vor fi informaţi la începutul săptămânii viitoare.

Căderea dramatică a grupului Vice

Aceasta este o cădere dramatică pentru companie, care a fost evaluată în 2017 la 5,7 miliarde de dolari, dar care a ajuns să se declare în faliment în luna mai a anului trecut. În iunie, un grup de creditori format din firmele de investiţii Fortress Investment Group, Soros Fund Management şi Monroe Capital a cumpărat compania pentru 350 de milioane de dolari.

Vice a fost fondată în 1994 ca o revistă canadiană şi a devenit un grup media online. Grupul a reprezentat o nouă generaţie de media online, cu o acoperire şi o abordare originale, despre care experţii îşi imaginau că va revoluţiona sectorul.

Însă majoritatea site-urilor nu au realizat niciodată profiturile pe care investitorii le sperau pe o piaţă publicitară dificilă. Încetinirea pieţei de publicitate online, înrăutăţirea situaţiei economice şi înăsprirea condiţiilor de creditare au făcut şi mai dificilă situaţia acestor mijloace tinere de informare în masă.

O altă emblemă a acestei noi generaţii, BuzzFeed, a anunţat închiderea site-ului BuzzFeed News la sfârşitul lunii aprilie, cu 180 de concedieri.

Foto: Dreamstime.com

Citește și: