O fetiță a fost eliberată fără mama ei. Astfel, Hamas a încălcat termenii acordului încheiat cu Israelul pentru eliberarea a 50 de ostatici israelieni în patru zile, în schimbul unui armistițiu și a eliberării prizonierilor palestinieni în proporție de unul la trei, informează autoritățile israeliene, referindu-se la faptul că Hamas a eliberat-o pe Hila Rotem, în vârstă de 13 ani, fără mama ei, Raya, care rămâne în mâinile răpitorilor, scrie La Stampa, preluată de Rador Radio România.

Hila Rotem, prizoniera de 13 ani eliberatăFoto: AFP / AFP / Profimedia

Hamas, după cum scrie presa israeliană, a transmis Israelului că nu a reușit să-i localizeze pe mama Hilei și pe fratele Miei Regev

Fetița a fost întâmpinată de unchiul ei, în ultimele ore. "Hila se întoarce acasă fără mama ei Raya, care rămâne prizonieră. Hamas a încălcat grav acordul și a separat mama de fiică", scrie într-un comunicat transmis de autoritățile israeliene, relansat de site-ul de știri "Walla".

Treisprezece israelieni - și conform informațiilor inițiale și șapte străini - au părăsit Fâșia, sâmbătă seară, în schimbul a 39 de palestinieni, la 50 de zile după masacrul din 7 octombrie. Un moment de cotitură după cinci ore de incertitudine și angoasă pentru rude, în care părea că înțelegerea era pe punctul de a fi anulată deja în a doua zi. Cei 13 ostatici israelieni, aproape toți din kibuțul Beeri - unul dintre cele mai lovite pe 7 octombrie - vor trece în mâinile Crucii Roșii și Israelul va demara procedurile pentru eliberarea celor 39 de prizonieri palestinieni, care se află în închisoarea din Ofer. Hamas a amânat eliberarea, justificând-o prin faptul că "Israelul nu a implementat elementele acordului".

O acuzație complet respinsă de Israel, care a amenințat cu "reluarea luptelor de la miezul nopții în această noapte, dacă ostaticii nu vor fi eliberați". Oprirea acordului a venit de la Brigăzile al Qassam, aripa militară a Hamas, care viza nerespectarea "acordului privind intrarea camioanelor umanitare în nordul Fâșiei Gaza și nerespectarea standardelor convenite pentru eliberarea prizonierilor".

Contestația Hamas, conform celor aflate, se referea la numele și ordinea temporală prin care Israelul a programat eliberarea prizonierilor palestinieni. Surse politice israeliene, citate de mass-media, au răspuns că "nu a existat nicio încălcare a acordurilor. Așa cum Hamas decide în fiecare etapă pe cine să elibereze din lista sa de ostatici, la fel și noi decidem care deținuți palestinieni vor fi eliberați în schimb".

Potrivit surselor de securitate, "61 de camioane de ajutoare umanitare au fost transferate în nordul Fâșiei Gaza din cele 200 care au trecut astăzi, inclusiv cisterne pentru combustibil și gaz". Hamas a răspuns că "340 de camioane au intrat în Gaza de vinerea trecută, dintre care 65 au ajuns în nordul Fâșiei. Un număr care este mai puțin de jumătate din ceea ce Israel a convenit". Pentru Semiluna Roșie Palestiniană, "ajutoarele umanitare au fost livrate cu succes orașului Gaza și guvernoratului din nordul Gazei în cel mai mare convoi" de la începutul războiului în Fâșie.

Potrivit oficialilor din Qatar, citați de presa israeliană, grupul de ostatici care vor fi eliberați duminică după-amiază de Hamas include nouă copii și patru femei, după 51 de zile de captivitate în Fâșia Gaza. De asemenea, ca parte a unui acord separat, șapte cetățeni străini ar trebui să fie eliberați. La rândul său, Israelul ar trebui să elibereze 39 de prizonieri palestinieni aflați în prezent în închisorile israeliene. Până acum, 26 de israelieni au fost eliberați în baza acordului intermediat de Qatar și Egipt cu Israel și Hamas: în prezent, numărul oficial de răpiți care se află încă în Gaza este de 195, dar Israelul estimează că numărul este mai mare de 200 și mulți dintre ei nu sunt incluși în acordul actual. Tailanda a anunțat, între timp, că unii dintre cetățenii săi nu au fost incluși pe liste, probabil pentru că se aflau ilegal în Israel.

"Astăzi, îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că, în sfârșit, există un armistițiu între Israel și Palestina și unii ostatici au fost eliberați. Ne rugăm ca toți să fie eliberați cât mai curând posibil: să ne gândim la familiile lor. Fie ca mai multe ajutoare umanitare să intre în Gaza și să se insiste asupra dialogului: este singura cale, singura cale de a avea pace. Cine nu vrea să dialogheze, nu vrea pacea", a spus Papa Francisc la rugăciunea "Angelus", prin legătuă video de la Casa "Santa Marta", într-un apel citit în numele său de monsenior Paolo Braida.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, ar trebui să zboare în Israel săptămâna viitoare, în timp ce continuă discuțiile cu privire la o posibilă prelungire a încetării focului și eliberarea mai multor ostatici de către Hamas. Aceasta ar fi a patra vizită a șefului diplomației americane în statul evreu de la începutul războiului.

Duminică dimineață, 200 de camioane care transportau ajutoare umanitare au intrat în Fâșia Gaza din Egipt prin trecerea Rafah, a anunțat COGAT, organismul care coordonează activitățile Guvernului israelian în teritoriile palestiniene. Aceste camioane care transportă alimente, apă și ustensile medicale vor fi trimise în zona de nord a Fâșiei Gaza.