Prețul petrolului a crescut din nou subit luni în contextul îngrijorărilor legate de o extindere regională a conflictului dintre Israel și Hamas, relatează Reuters.

Nava de extragere a petrolului si gazelor naturaleFoto: Iakovos Hatzistavrou / AFP / Profimedia Images

Prețul țițeiului Brent a crescut cu 3,4% până la 87,47 de dolari pe baril, în timp ce cel al aurului, o alternativă populară pentru investitori în perioade de incertitudini, a urcat și el cu 0,8%, până la 1.847 de dolari per uncie.

„Zilele care urmează vor fi marcate probabil de riscuri geopolitice, în detrimentul fundamentelor de bază” ale piețelor, afirmă Mohit Kumar, economistul șef pentru Europa al companiei de consultanță Jefferies.

„Pentru piețe riscurile geopolitice adaugă încă o incertitudine în cazul investitorilor deja pesimiști”, a spus el în contextul în care atacul pe scară largă declanșat de Hamas sâmbătă a venit într-o perioadă de incertitudini pentru piețe, investitorii fiind cu ochii pe o vânzare istorică a obligațiunilor emise de Trezoreria americană.

O altă îngrijorare ține de faptul că unii analiști prognozează acum că Fed, Banca Centrală de la Washington, ar putea ține dobânda de referință la niveluri mai ridicate decât se credea anterior.

Prețul petrolului crește din cauza temerilor unui conflict între Israel și Iran

Agenția Bloomberg notează că, deși Israelul este un jucător neglijabil pe piața mondială a producției de petrol, prețurile sunt afectate de temerile că atacul Hamas ar putea duce la escaladarea tensiunilor dintre Statele Unite și aliatul său israelian, pe de-o parte, și Iran, pe de cealaltă.

The Wall Street Journal a scris luni că Oficialii de securitate iranieni au ajutat la planificarea atacului surpriză de sâmbătă şi au dat unda verde pentru asalt în cadrul unei reuniuni care a avut loc lunea trecută la Beirut.

„Cel mai rău scenariu din punct de vedere al riscurilor geopolitice este o confruntare pe scară largă între Israel și Iran”, afirmă într-o notă și analiștii de la Fordham Global Insights.

„O întoarcere la riscul unor tensiuni militare directe - mai ales riscul unor atacuri israeliene asupra unităților nucleare ale Iranului - ar avea un impact sistemic”, adaugă aceștia, subliniind totodată că extinderea conflictului ar putea duce la o creștere de durată a prețurilor pentru petrol.

„Un conflict este prin însăși natura sa de manieră să escaladeze, un conflict în Orientul Mijlociu cu atât mai mult”, mai spun analiștii de la această firmă de consultanță financiară.

Urmărește ultimele evoluții din războiul dintre Israel și Hamas LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.