Cel puţin 13 persoane au murit duminică dimineaţă într-un incendiu declanşat într-o discotecă din oraşul Murcia, în sud-estul Spaniei, un bilanţ aşteptat să crească şi mai mult în timp ce echipele de intervenţie caută în continuare sub dărâmături, transmite AFP.

Incendiu club SpaniaFoto: Handout / AFP / Profimedia

Incendiul, declanşat în jurul orei locale 06:00 într-o discotecă de pe strada Atalayas din Murcia, o zonă cu mai multe cluburi de noapte, s-a produs în interior şi a fost de o gravitate extremă, potrivit primarului oraşului, José Ballesta.

Pompierii au reuşit să-l stingă, dar mai sunt cadavre sub dărâmături şi scoaterea lor este complicată din cauza riscului de prăbuşire a structurii, explică edilul.

Circumstanţele tragediei încă sunt neclare, dar autorităţile vorbesc acum despre trei discoteci atinse de flăcări şi care se află una lângă alta, dar toate victimele sunt într-una singură, discoteca Fonda Milagros.

Un poliţist a declarat că 15 persoane sunt date dispărute, dar printre acestea s-ar putea număra şi persoane deja declarate decedate sau preluate de ambulanţe. Alte patru persoane au suferit intoxicaţii în urma inhalării de fum.

***ORA 12:57 Şase morţi într-un incendiu izbucnit la un club de noapte din sud-estul Spaniei

Şase persoane au murit duminică dimineaţa într-un incendiu izbucnit la club de noapte din Murcia, în sud-estul Spaniei, iar alte patru persoane au fost rănite, au anunţat serviciile de urgenţă spaniole, relatează AFP şi Reuters.

Incendiul a izbucnit la primele ore ale dimineţii în clubul de noapte Teatre din cartierul Atalayas, au anunţat serviciile de urgenţă pe platforma socială X.

"Serviciile de urgenţă confirmă şase decese în interiorul clubului de noapte Teatre", a scris primarul Jose Ballesta pe X, adăugând că o anchetă a fost deschisă pentru a se stabili cauza incendiului.

Patru persoane au fost rănite, două femei de 22 şi, respectiv, 25 de ani, şi doi bărbaţi de 41 şi, respectiv, 45 de ani, care s-au intoxicat cu fum.

Pompierii şi echipele de urgenţă au continuat să caute supravieţuitori duminică dimineaţă şi au avertizat că numărul victimelor ar putea să crească