Acțiunile celui mai mare producător european de cupru - Aurubis au scăzut vineri la prânz cu peste 15% după ce compania a anunțat că a fost victima unui furt de metale în valoare de sute de milioane de euro.

Cupru reciclat adus in fabrica pentru prelucrareFoto: DENIS CHARLET / AFP / Profimedia

„În timpul unei inventarieri programate a stocurilor de metale, Aurubis a identificat discrepanțe considerabile (...), ceea ce ne-a făcut să concluzionăm că am fost ținta unor activități frauduloase. Am solicitat sprijinul Oficiului de Stat de Investigații Criminale”, arată compania într-un comunicat.

Valoarea exactă a daunelor nu poate fi încă evaluată cu exactitate, dar firma nu exclude ca pagubele să fie în intervalul a câtorva sute de milioane de euro.

Scandalul vine la circa două luni după un altul care a zguduit industria metalelor. Compania globală Trafigura a acuzat un comerciant născut în India- Prateek Gupta- că ar fi comis o fraudă cu nichel în valoare de 590 de milioane de dolari.

De asemena, scandaluri legate de fraudele cu metale au fost și în China, anul trecut, când o investigație privind utilizarea frauduloasă a stocurilor de aluminiu s-a extins la trei companii suspectate că ar fi gajat stocuri de aluminiu de mai multe ori.

Ancheta vine după ce un comerciant, Ping An Trading Co Ltd, a fost păcălit să ofere finanțare pentru 30.000 de tone de lingouri de aluminiu, implicând un capital de 600 de milioane de yuani, când stocurile reale dintr-un depozit din provincia Guangdong erau mult mai mici.