Ploile torenţiale au provocat duminică inundaţii „care pot pune vieţi în pericol” în statul New York (nord-est) transformând străzi în torenţi şi dărâmând poduri, situaţie care a determinat autorităţile să decreteze starea de urgenţă, informează AFP și CBS, potrivit Agerpres.

Inundatii in statul New YorkFoto: Michael M. Santiago / Getty Images / Profimedia

O femeie şi-a pierdut viaţa după ce a fost surprinsă de o viitură în timp ce încerca să iasă din locuinţă împreună cu câinele ei, în Hudson Valley, au relatat mai multe publicaţii.

Guvernatoarea Kathy Hochul a decretat stare de urgenţă în comitatul Orange, la nord-vest de oraşul New York, şi în comitatul Ontario, în centrul statului, precizând că s-au înregistrat 220 milimetri de ploaie, cantitate care a creat „condiţii ce pun vieţi în pericol din cauza viiturilor”.

„Ne apropiem de un punct critic în acest eveniment meteorologic'', a declarat Hochul.

Duminică seară, peste 12.000 de consumatori erau privaţi de electricitate, potrivit biroului guvernatoarei, iar ploile puternice au distrus drumuri şi au blocat persoane în autovehicule sau în locuinţe. Începând cu ora 20:00 (00:00 GMT), autostrăzile au fost închise în cel puţin cinci comitate din statul New York, printre care şi în Westchester, situat la nord de New York, pe malul râului Hudson.

Biroul guvernatoarei a anunţat că rezidenţii statului trebuie să se aştepte la noi furtuni, începând de luni.

În urmă cu doi ani statul New York a fost afectat de inundații istorice, autoritățile americane de aici declarând și atunci starea de urgență în condițiile în care și capitala statului, orașul omonim, a fost puternic lovit de ploile abundente.