În ultimul deceniu, mii de oameni, majoritatea de vârstă mijlocie și care trăiesc izolați, din Coreea de Sud mor singuri anual, de cele mai multe ori fiind descoperiți fără suflare abia după mai multe zile sau săptămâni întregi, notează CNN.

Bărbații de vârstă mijlocie din Coreea de Sud mor deseori în singurătateFoto: Godong / robertharding / Profimedia

„Kodokushi" sau „mortea singuratică" este un fenomen răspândit pe scară largă în Coreea de Sud pe care guvernul încearcă să-l combată de ani de zile, pe măsură ce populația îmbătrânește din ce în ce mai repede.

Conform legislației din Țara dimineților liniștite, o „moarte solitară" este semnalată atunci când o persoană care trăiește singură moare în urma unei sinucideri sau a unei boli, iar corpul acesteia este găsit abia după ce a trecut „o anumită perioadă de timp". Numărul acestora a crescut în ultimii zece ani.

Printre motivele care stau la baza acestui fenomen, se numără criza demografică a țării, decalajele din domeniul asistenței sociale, sărăcia și izolarea socială, care s-au accentuat în timpul pandemiei de COVID-19.

În 2021, în Coreea de Sud s-au înregistrat 3.378 de astfel de decese, în creștere față de 2.412 în 2017, potrivit unui raport publicat de Ministerul Sănătății și Protecției Sociale, aceasta fiind prima statistică publicată de când guvernul de la Seul a promulgat în 2021 Legea privind prevenirea și gestionarea deceselor „în singurătate”.

Raportul relevă că bărbații de vârstă mijlocie și cei în vârstă par a fi mai afectați de acest fenomen, în timp ce numărul bărbaților care au murit în singurătate a fost de 5,3 ori mai mare decât cel al femeilor în 2021.

În raport nu sunt analizate posibilele cauze, dar prioritatea guvernului a fost de „identificarea rapidă a cazurilor de izolare socială".

Coreea de Sud este una dintre mai multe țări asiatice care se confruntă cu declinul demografic, în condițiile în care oamenii fac mai puțini copii și devin părinți mai târziu.

Rata natalității din Țara dimineților liniștite a scăzut constant din 2015, experții dând vina pe diverși factori, cum ar fi cultura solicitantă a muncii, creșterea costului vieții și stagnarea salariilor, pentru că îi descurajează pe oameni să devină părinți.

Cercetătorii care au întocmit raportul privind „moartea singuratică” au recomandat autorităților sud-coreene să creeze mai multe sisteme de sprijin, inclusiv programe de educație, formare și consiliere pentru persoanele de vârstă mijlocie și vârstnice.