Cel puțin 20 de civili au fost uciși de talibani în Valea Panjshir, locul în care mișcarea de rezistența față de noua conducere a Afganistanului s-a organizat imediat după retragerea trupelor americane. Căile de comunicare din regiune au fost tăiate, ceea ce face ca relatările din zonă să fie dificile, însă BBC a obținut dovezi care atestă crimele comise de talibani în ciuda promisiunilor făcute după preluarea controlului asupra țării.

Luptător din Valea PanjshirFoto: Profimedia Images

O înregistrare făcută pe un drum prăfuit din Valea Panjshir arată un bărbat în uniformă militară înconjurat de insurgenții talibani. Apoi se aud focuri de armă și bărbatul se prăbușește la pământ. Nu este clar dacă victima era membru al armatei, în condițiile în care uniformele militare sunt purtate în mod obișnuit de localnici.

În clipul video apare însă și un martor care insistă că bărbatul este civil.

În baza informațiilor obținute, BBC a ajuns la concluzia că cel puțin 20 de oameni au fost executați în acest fel în regiune. Una dintre victime, Abdul Sami, era proprietarul unui magazin și tatăl a doi copii.

Surse locale au povestit că bărbatul a refuzat să fugă în momentul în care talibanii au început să avanseze în teritorii. ”Sunt un biet proprietar de magazin și nu am nimic de-a face cu războiul”, spunea victima.

Însă avea să fie arestat și acuzat că vinde cartele sim luptătorilor din mișcarea de rezistență. La doar o zi de la arestarea sa, trupul său neînsuflețit a fost aruncat în fața casei sale. Martorii oculari spun că pe trupul său puteau fi văzute urmele torturii.

Valea Panjshir a fost singura zonă care a rămas liberă luna trecută, iar aici s-au refugiat o serie de lideri ai fostei administrații care au transmis că nu se vor preda și vor continua să lupte împotriva talibanilor.

De altfel, valea care este înconjurată de munți înalți și greu accesibilă și-a câștigat faima prin faptul că a rezistat și în timpul ocupației sovietice.