Franța și Danemarca au anunțat joi că au suspendat în iulie deportările migranților afgani care nu au solicitat azil, din cauza luptelor dintre talibani și forțele pro-guvernamentale, potrivit AFP.

afganiFoto: Profimedia

"Având în vedere deteriorarea situației de securitate din Afganistan, Franța a suspendat transferurile către această țară de la începutul lunii iulie. Monitorizăm îndeaproape dezvoltarea situației, împreună cu partenerii noștri europeni", a declarat pentru AFP Ministerul de Interne, a doua zi după un anunț similar din Germania și Olanda.

În 2020, Afganistan a fost prima țară de origine a solicitanților de azil din Franța, cu 8.886 de cereri.

La 11 iulie, Afganistanul a cerut țărilor europene să nu mai deporteze migranții afgani în următoarele trei luni, din cauza intensificării luptelor din țară. Suedia și Finlanda au suspendat deportările în Afganistan în urma apelului.

"Decizia guvernului afgan înseamnă că, în practică, nu putem efectua o întoarcere forțată în Afganistan înainte de 8 octombrie a acestui an, întrucât întoarcerile forțate impun ca autoritățile afgane să fie gata să primească repatrierea", a declarat ministrul danez pentru migrație Mattias Tesfaye.

Împreună cu Olanda, Germania, Austria, Belgia și Grecia, Danemarca ceruse Bruxellesului să poată continua expulzările.

"Danemarca va putea în continuare să efectueze repatrieri voluntare", a spus ministrul. O revenire voluntară a fost organizată și pe 26 iulie.

La 31 iulie, 45 de afgani erau în măsură să fie expulzați din țara scandinavă.

Afganii au constituit 10,6% dintre solicitanții de azil în UE în 2020 (puțin peste 44.000 din cele 416.600 de cereri), al doilea cel mai mare contingent în spatele sirienilor (15,2%), potrivit agenției statistice „Eurostat”.

Potrivit unui oficial european, de la începutul anului 2021, 1.200 de persoane au fost returnate din UE în Afganistan, dintre care 1.000 au fost descrise inițial drept ”retunări voluntare”, celelalte 200 fiind „forțate” să plece.

Talibanii au lansat o vastă ofensivă împotriva forțelor afgane la începutul lunii mai, în urma operațiunilor de retragere definitivă a forțelor internaționale din Afganistan, programată să se încheie la sfârșitul lunii august.