Conflictul israeliano-palestinian și războiul din Yemen sunt doar două din zecile de conflicte în curs de desfășurare la nivel mondial. Europa joacă un rol în înarmarea zonelor de instabilitate? Şi care este acest rol?, se întreabă Euronews. Fâșia Gaza, mai 2021: reîncepe conflictul israeliano-palestinian. În 11 zile, Israelul efectuează 1.500 de atacuri aeriene, terestre și maritime. Palestinienii trag 4.000 de rachete. Între timp, Yemenul a intrat în al șaptelea an de război. Țara se află la niveluri de foamete catastrofale. Statele Unite, Regatul Unit, Spania și Canada furnizează pe faţă arme coaliției conduse de Arabia Saudită.

Magazin armeFoto: Flickr

Italia, exportator de arme în țările aflate în război

Italia este al patrulea cel mai mare exportator de arme din Uniunea Europeană. Ce vinde și cui? Industria italiană nu a vrut să ne răspundă. Ne-am îndreptat apoi către rețeaua antimilitaristă și am mers „la fostul Aermacchi, care acum este divizia aerospațială Leonardo, fabrică și aeroport pentru producția de avioane militare” - explică Francesco Vignarca, de la Rețeaua Păcii și Dezarmării.

Această zonă din nordul Italiei, unde ne aflăm acum, este centrul producției naționale de avioane militare. Aici, în Venegono, se poate întâmpla să fi nevoit să oprești la o trecere la nivel unde nu trec trenuri, ci avioane. Filmările sunt strict interzise.

Noi am văzut decolarea unui M346, un avion mic folosit pentru antrenamentul piloților. Dar nu numai, spune Francesco: "Din păcate, aeronavele M346 le găsim într-unul dintre cele mai vechi, dar și cele mai reînnoite conflicte din ultima vreme, cel israeliano-palestinian. Noi am contestat de la început atât faptul că erau instruiţi piloți care puteau interveni în bombardamentele din Cisiordania, în Fâșia Gaza, cât şi că puteau fi înarmate. Ani de zile ni s-a spus că acest lucru nu era adevărat, însă acum există dovezi detaliate despre versiunea FA, Fighter Aircraft, adică avioanele de vânătoare. Există aşadar pericolul ca noi, Italia, să fi furnizat forțelor aeriene israeliene nu numai avioanele cu care să se antreneze pentru atacurile din conflictul cu palestinienii, ci chiar și mijloacele utilizate efectiv”.

Leonardo este cel mai mare producător italian de arme, al doisprezecelea din lume. Guvernul italian este cel mai mare acționar, deținând 30%. Leonardo a refuzat invitația de a furniza propria versiune a faptelor. Nici președintele Federației Companiilor Aerospațiale, de Apărare și Securitate din Italia nu a răspuns la solicitările noastre repetate de interviuri.

„Italia a exportat, în ultimii ani, peste 50 la sută din sistemele sale de arme către țările din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, care sunt țările cu cele mai multe tensiuni din lume. Italia exportă vehicule blindate, avioane, nave, elicoptere. În ultimii ani, se exportă un total de peste 3 miliarde de euro de material vândut și autorizațiile depăşesc mereu 5 miliarde de euro” - continuă Francis.

Bunăvoința tratatelor internaționale între teorie și practică

Anul trecut, Arabia Saudită a fost al treilea client al Italiei în Orientul Mijlociu și Africa de Nord, după Egipt și Qatar. Regatul saudit este cel mai mare importator de arme din lume. De când a intervenit în războiul din Yemen, importurile au crescut. Din 2016 până în 2020 a existat o creștere de 61%.

Însă în Yemen nu ajung numai armele italiene. Dovezi ale prezenței armelor europene sunt bine documentate în video-urile proiectului Lighthouse Reports.

Printre țările europene care au permis exporturile către Arabia Saudită, pe lângă Italia, se numără Belgia, Germania, Franța, Spania, dar și Danemarca, Finlanda, Grecia și Olanda. Cedând presiunii antimilitariştilor, Germania, Belgia și Italia s-au oprit recent sau și-au limitat exporturile către Riad. Nu şi Franța, care este primul exportator de arme către Uniunea Europeană și al treilea din lume.

Amnesty International susține că are dovezi care atestă vânzarea mai multor tipuri de echipament militar francez către coaliția condusă de Arabia Saudită. Pe listă se află artilerie, muniții, vehicule de luptă.

Însă vânzarea de arme în Europa este permisă oricând și oriunde? În realitate, nu. Războaiele și încălcările drepturilor omului se numără printre criteriile care, în teorie, ar trebui să împiedice exportul acestora pe baza diferitelor tratate internaționale.

Principalele sunt Tratatul Națiunilor Unite privind comerțul cu arme și Poziția comună a Uniunii Europene. Ambele reglementează exporturile de arme și sunt aliniate la aceleași principii.

O țară nu poate autoriza transferuri de arme dacă știe că ar putea fi folosite pentru a comite genocid, crime împotriva umanității, încălcări grave ale Convențiilor de la Geneva sau atacuri asupra civililor.

„Țările de destinație finală” trebuie să respecte drepturile omului. Statele membre trebuie să refuze orice licență de export a tehnologiei sau echipamentele militare capabile să provoace sau să prelungească conflictele armate.

În ciuda acestor reglementări, atlasul european de export vorbește de la sine: Franța, Germania, Spania și Italia sunt principalii exportatori ai Uniunii Europene. În ultimii cinci ani, cei mai mari clienți ai Franței în afara Europei au fost Egiptul (6,4 miliarde de euro) și Arabia Saudită (6,1 miliarde de euro), însă Parisul a vândut arme și Emiratelor Arabe Unite, Algeriei, Pakistanului, Israelului, Etiopiei, Afganistanului, Burkinei Faso, Venezuelei și Republicii Democrate Congo, țări aflate în criză sau în război.

Germania a exportat în Egipt, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, dar și în țări precum Sudanul de Sud și Somalia. Spania și Italia au exportat către aceleași destinații.

De ce țările europene continuă să exporte în zone interzise? Experții sunt de acord asupra unui punct: legile nu sunt aplicate. Tratatele internaționale și legile naționale rămân pe hârtie. Europarlamentarul verde Hannah Neumann a explicat perfect de bine în plen în septembrie 2020: „În UE avem o poziție comună privind exporturile de arme, dar avem 27 de interpretări naționale, 27 de sisteme de export și o diferență tot mai mare în exporturile efective ale statelor membre”.

Parlamentarul a precizat pentru Euronews: "Poziția comună este obligatorie din punct de vedere juridic, însă în acest moment Uniunea Europeană nu are nicio modalitate de a o pune în aplicare. Statele membre decid ce tip de licențe să acorde pentru exportul de arme. Însă sistemele din statele membre sunt foarte diferite. Și acest lucru creează o mulțime de probleme în ultimul timp".

Interesul guvernelor naționale

Industria de apărare este considerată de guvernele naționale un sector strategic. În ciuda Covid, transferurile internaționale de arme au rămas printre cele mai mari de la sfârșitul Războiului Rece. Cel mai mult au crescut exporturile spre Orientul Mijlociu, Arabia Saudită (+61%), Egipt (+136%) și Qatar (+361%).

Compania franceză Arquus, cu sediul central la sud de Paris, declară cu mândrie că misiunea sa este de a ajuta lumea să fie mai sigură. Principalul lor client este guvernul francez. „În prezent avem în armată 25.000 de vehicule, adică aproximativ 90 la sută din vehiculele cu roți ale armatei” - ne informează Marin Tollet, director de relații publice.

Pentru a fi competitivă pe piețele internaționale, compania trebuie să investească și să inoveze. În acest scop, exportul este esențial. Exportul lor anual variază între 20 și 50% din producție. Unde merg aceste armamente? „Arquus are clienți de lungă durată în Africa, dar și în Orientul Mijlociu, precum și în Europa sau America de Nord”, răspunde Tollet.

L-am întrebat pe președintele companiei, Emmanuel Levacher, cum pot fi siguri că produsele lor nu ajung în mâinile greșite. „Aceasta este o întrebare care este puțin la limita a ceea ce putem face. Vreau să clarific în primul rând că industria de apărare, în general cea europeană și cea franceză, sunt pe deplin responsabile și respectă reglementările. Responsabilitatea noastră este de a respecta aceste reglementări. După care, din punct de vedere fizic nu este posibil să urmărim traseul pe termen lung. Vorbim de materiale care durează ani de zile, adesea decenii. Într-adevăr, problema este reală, însă nu există o soluție practică” - a răspuns el.

Majoritatea producătorilor europeni de arme susțin că respectă tratatele internaționale în măsura cerută de legislația națională. Deci, cine are responsabilitatea finală pentru exportul de arme în țările aflate în luptă?

Guvernele acordă licențe de export producătorilor de arme și deseori profită din vânzări. Ce interes au să respecte tratatele internaționale care guvernează astfel de vânzări?

„O mare parte din industria militară este deținută de stat Și încercăm mereu să ajungem la acorduri între guverne sau să favorizăm posibilitatea ca aceste mari companii să vândă chiar și în situațiile în care criteriile menționate deja în legi ar trebui să interzică acest lucru. Există mereu unele răspunsuri care scot din impas, cum ar fi: nu, în acest caz încălcarea drepturilor omului nu este recunoscută oficial sau conflictul nu este declarat. De fapt aceasta este problema" - explică Francesco Vignarca.

Ceea ce este adevărat pentru Italia este adevărat pentru multe alte țări europene. Iată ce a spus Sarah Roussel de la Amnesty International despre rolul Franței în conflictul din Yemen: „Pe de o parte, avem ministrul de externe care îl definește drept un „război murdar” și, pe de altă parte, continuă trimiterea de materiale militare către două dintre țările cel mai mult implicate în conflict. Da, putem spune că Franța este ipocrită".

„Furnizând arme coaliției conduse de Arabia Saudită, Franța este complice la încălcările legilor”, spune Amnesty International.

În Spania, guvernul a trebuit să se apere de mai multe ori în fața parlamentului pentru exportul de arme către Arabia Saudită. Madrid a emis anul trecut 26 de licențe de export către Riad. O afacere de 215 milioane de euro. ONU și Parlamentul European au cerut oficial să oprească vânzările către Arabia Saudită pentru rolul său central în războiul din Yemen. Acesta este răspunsul Madridului, prin cuvintele lui Xiana Méndez, secretar de stat pentru comerț: "Nu există embargou, nu există interdicție de export. Nu există nici măcar o interdicție la nivelul UE. Pentru că altfel am încălca tratatele internaționale, acorduri și rezoluții de care suntem obligați".

Nodul porturilor europene

Un alt motiv pentru care armele - europene și non-europene - continuă să curgă în zone de conflict este că lanțul logistic al exporturilor de război trece prin porturile europene fără controale adecvate.

Legislația internațională prevede că țările europene nu numai că nu trebuie să vândă arme țărilor aflate în război, dar nici să nu permită trecerea pe teritoriul lor a armelor îndreptate spre zonele de conflict.

Din acest motiv, navele companiei de transport maritim saudit Bahri sunt monitorizate din 2015, când a început războiul din Yemen. Muncitorii din docuri au fost printre primii care au observat că aceste ambarcaţiuni nu purtau niciun fel de marfă.

În portul din Genova, Jose Nivoi s-a numărat printre cei mai activi muncitori din docuri care au strâns dovezi privind încărcăturile și au raportat ceea ce au descoperit. O activitate care anul trecut l-a costat slujba. Astăzi este lider sindical. Armamentele, spune el, „trec în interiorul containerelor sau în vrac, așa cum se întâmplă în Bahri, unde dacă intri pe poduri vezi lăzile cu muniție, vârful tunurilor sau chiar bucăți de mitraliere. Le vezi ambalate în clasicele lăzi din lemn”.

Docherii se plâng de tăcerea autorităților cu privire la mișcările acestor nave în porturi și denunță o lipsă sistematică de controale.

„Încercăm să facem în aşa fel încât Autoritatea Portuară să ia măsuri pentru a efectua verificările necesare. Când reușim să le aducem în port, singurele verificări pe care le fac sunt cele privind siguranța, deci nu mărfurile în sine" - spune Josi.

Am verificat contactând autoritățile. Nu ni s-a permis înregistrarea conversației cu Paza de Coastă, dar au confirmat că verifică doar dacă nava respectă măsurile de siguranță pentru transportul „mărfurilor periculoase”. Ministerul de Externe ne-a informat că problema aparține prefecturii, printre altele, unde au răspuns că nu vorbeşte despre asta cu mass-media. Secretul din jurul acestor nave a fost confirmat.

De-a lungul anilor, cu cât docherii au prezentat dovezi clare că armele sunt încărcate sau pur și simplu tranzitate prin porturi pentru teritorii de război, cu-atât mai mult au crescut protestele în întreaga Europă. Presiunea societății civile și o serie de acțiuni legale au reușit să blocheze unele licențe de export și, în unele cazuri, să modifice itinerarul așa-numitelor „nave de război”.

Ultima violență dintre israelieni și palestinieni a trezit frontul pacifist european. În luna mai o navă cu destinația Israel s-a oprit la Livorno. Docherii au refuzat s-o încarce. A fost o premieră în Europa.

O lună mai târziu am mers la Livorno cu docherii genovezi. Omologii lor locali au organizat o întâlnire cu activiști pentru drepturile omului pentru a planifica acțiuni împotriva armelor în porturi.

Rețeaua de experți italieni, mișcări portuare și pacifiste este din ce în ce mai organizată și a strâns legături cu mișcări similare din Europa. Vor să denunțe ceea ce ONG-ul italian The Weapon Watch numește o afacere de război.

Mobilizările sunt în curs de desfășurare și în Germania. Aici, nava Greenpeace Beluga II trece prin principalele orașe portuare germane cerând o lege mai strictă privind exporturile: „Această lege ar interzice complet toate exporturile în afara Uniunii Europene și a altor state. În 2019, Germania a exportat material de război în 136 de țări. A exportat în întreaga lume în țări aflate în zone de război. A exportat în țări aflate în zone de criză. A exportat în țări care încalcă drepturile omului" - explică activistul Alexander Lurz.

În fiecare aeroport, Greenpeace colectează semnături pentru noua lege a exporturilor și prezintă o expoziție de fotografii cu informații exclusive despre târgurile de arme, imagini interzise de obicei publicului. Aceste fotografii sunt o invitație la reflecție. Care este misiunea finală a industriei de apărare în Europa? Protejează cetățenii? Profitul? Control geopolitic? Competitivitate? Care este rolul drepturilor omului? Un lucru este cert: armele nu sunt o afacere oarecare.