Directorul DSP Timiş, Flavius Cionca, criticat de Vlad Voiculescu îi transmite acestuia un mesaj: Îi doresc odihnă plăcută

de I.B.     HotNews.ro
Duminică, 18 aprilie 2021, 12:23 Actualitate | Internaţional


Coronavirus in Romania
Foto: Agerpres

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, liberalul Flavius Cionca, i-a transmis, ironic, fostului ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu ”odihnă plăcută”, după ce acesta a afirmat că Cionca are carnet de partid de la PNL şi că a propus carantinarea unor localităţi conduse de primari USR PLUS, nu şi a unor localităţi conduse de primari liberali, iar pentru asta a fost evaluat de Ministerul Sănătăţii. Cionca a arătat, în mesajul său, că cele mai multe localităţi carantinate din Timiş au fost conduse de primari liberali şi că nu putea fi evaluat, deoarece se află pe funcţie interimar de mai puţin de şase luni, potrivit News.

”De la o persoană despre care credeam că-mi împărtăşeste cultura organizaţională, sper încă neatinsă de morbul funcţionarismului şi politicianismului, nu mă aşteptam la acuzaţii neîntemeiate. Mai ales că nu am apucat vreodată să avem măcar o discuţie telefonică, chiar dacă eu am încercat. Mă văd obligat să subliniez câteva aspecte ce ţin de activitatea DSP Timiş şi a mea personală, în urma celor afirmate recent de către fostul Ministru al Sănătăţii”, şi-a început mesajul postat pe pagina sa de Facebook, şeful DSP Timiş, Flavius Cionca.

Cionca a arătat că cele mai multe localităţi carantinate din judeţul Timiş au primari de la PNL.

”Nu are nicio legătură culoarea politică a primarilor cu decizia carantinării. Localităţile pe care DSU, după votul CJSU, cu avizul INSP, le-a introdus în carantină la propunerea DSP Timiş, în anii 2020-2021 sunt următoarele: municipiile Timişoara (primar USR) şi Lugoj (primar PNL); oraşele Făget, prima localitate carantinată în România conform legii 136/2020 (primar PNL), Ciacova (primar PNL) şi Sânnicolau Mare (primar PNL); comunele Fibiş (primar PNL), Dumbrăviţa (primar USR), Becicherecu Mic (primar PSD), Dudeştii Noi (primar PNL), Ghiroda (primar PNL), Giroc (primar PSD), Moşniţa Nouă (primar PNL), Pesac (primar PSD), Niţchidorf (primar PSD), Şag (primar PSD), Şandra (primar PNL), Dudeştii Vechi (primar PNL), Otelec (primar Pro Romania) şi Biled (primar PNL). Sumarizând, 11 localităti cu primari PNL, 5 primari PSD, 2 USR şi unul de la Pro România”, a scris Cionca pe Facebook.

În ceea ce priveşte evaluarea performanţelor sale ca director de Direcţie de Sănătate Publică, Flavius Cionca arată că nu a depus încă un raport de activitate, el fiind numit interimar de mai puin de şase luni.

”Evaluarea performanţelor individuale ale funcţionarilor publici se efectuează conform Ordonanţei de Urgenţă 57/2019, unde la art. 14 detaliază: „Evaluarea anuală a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici se realizează pentru un an calendaristic, în perioada cuprinsă între 1 ianuarie-31 martie din anul următor perioadei evaluate, pentru toţi funcţionarii publici care au desfăşurat efectiv activitate minimum 6 luni în anul calendaristic pentru care se realizează evaluarea”. Întrucât nu am activat 6 luni nici în funcţia de Director Executiv Adjunct Sănătate Publică(13.04.2020-31.08.2020), nici în cea de Director Executiv(1.09.2020-31.12.2020) nu am depus raport de activitate şi nu am beneficiat de evaluare. Dacă această evaluarea a fost efectuată de către responsabili ai MS, nu mi-a fost adusă la cunostinţă, conform prevederilor legale. Dar dacă dl. Ministru îşi dorea un alt Director Executiv la DSP Timiş, trebuia doar să îl desemneze prin Ordin de Ministru, deoarece eu sunt numit interimar”, a mai scris Flavius Cionca.

Directorul DSP Timiş a vorbit şi despre activitatea instituţiei pe care o conduce.

”Judeţul Timiş este recunoscut ca judeţul cu cea mai extinsă testare COVID19 din ţară. Raportat la populaţie, avem în ultimele săptămâni cea mai mare rată de vaccinare din România, cu un număr de 92 fluxuri vaccinare funcţionale, in 33 Centre de Vaccinare. Majoritatea anchetelor epidemiologice ale DSP Timiş se desfăşoară cu celeritate, situaţia fiind identică şi pentru „cazurile nealocate”. E imperios necesar de spus că toate acestea au in spate un efort uriaş, zilnic, al unui colectiv care nu e perfect dar care se străduie constant. Pe mai departe, voi rămâne la fel de dedicat si concentrat asupra muncii mele, incercând zilnic să fac tot ceea ce ţine de mine ca sa protejez sănătatea cetăţenilor judeţului Timiş”, a mai scris Cionca.

În final, directorul DSP Timiş i-a transmis un mesaj ironic fostului ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu: ”Iar domnului Ministru, aşa cum a spus public dumnealui că îsi doreşte, îi doresc odihnă plăcută”, a scris Cionca.

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a declarat, vineri, că în domeniul sănătăţii există un sistem care trăieşte pe banii statului şi că sunt carnete de partid în mai toate structurile, în timp ce pregătirea unor directori de instituţii este slabă, potrivit News.ro

Voiculescu a dat drept exemplu directorul DSP Timiş despre care a spus că are carnet de partid de la PNL şi că a propus carantinarea Timişoarei şi a localităţilor conduse de primari de la USR PLUS.

”Vrei să faci ceva, ţi se pare, nu ţi se pare ci ai date concrete că la Timişoara se impune carantina, directorul DSP de la Timişoara, de la judeţul Timiş, are carnet de partid de la un anumit partid. De la PNL în cazul de faţă. Directorul DSP propune carantinarea Timişoarei şi a localităţilor care au primari USR PLUS, le exclude de la carantinare pe cele care au primari PNL. Este noaptea minţii”, a declarat Vlad Voiculescu.

Vlad Voiculescu a mai declarat că săptămâna trecută a fost evaluat directorul DSP Timiş, dar că ”între timp a existat o intervenţie”, referindu-se la schimbarea sa din funcţie.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















4850 vizualizari

  • +2 (18 voturi)    
    Greșelile lui VV (Duminică, 18 aprilie 2021, 12:32)

    relax4 [utilizator]

    VV trebuia sa-si aleagă cu grija luptele si pe ce-si consumă bugetul de încredere.

    Unele lupte nu meritau purtate. În timp ce ard spitale, sistemul e plin de birocrație, înapoiat, mii de români cerșesc bani de la restul ca sa meargă la tratament în străinătate tu te certi pe ce sate si comune sa carantinezi intr-un judec?
    • +10 (14 voturi)    
      Sau poate (Duminică, 18 aprilie 2021, 12:42)

      MakeRoGreatAgain [utilizator] i-a raspuns lui relax4

      Poate VV a facut si lucruri bune. Poate.
      Din pacate in emisiunea de la Digi nu a fost decat cancan legat de statisticile inutile. Poate aflam si altceva, dar ziaristii astia parca uita de ce e important.
  • -1 (7 voturi)    
    Minciuni (Duminică, 18 aprilie 2021, 13:01)

    ACP [utilizator]

    sustinute fals cu statistici. In Timis, ca si in Ilfov de altfel, majoritatea populatiei este concentrata in jurul centrului urban, Timisoara, si comunele din jur. Ca a impus carantina in mai multe sate cu primari PNL este nesemnificativ din punct de vedere statistic mai ales ca era clar unde erau focarele. Practic a vrut o carantinare pe considerente politice, dupa cum dorea fiecare partid. E absolut ridicol, mai ales acum cand carantina si-a facut efectul si a injumatatit rata de pozitivare.
  • +6 (14 voturi)    
    Cionca (Duminică, 18 aprilie 2021, 13:09)

    finutza [utilizator]

    Ce viteaz se dă acum nenea ăsta... Acum 2-3 săptămânii îi tremurau chiloții că-și pierde funcția.
    • +1 (3 voturi)    
      Va trimite in continuare cota parte (Duminică, 18 aprilie 2021, 18:06)

      kkciosuldelahamangia [utilizator] i-a raspuns lui finutza

      Din spagi la Bucuresti.
  • -4 (14 voturi)    
    hai ca rad si curcile de tine! (Duminică, 18 aprilie 2021, 13:12)

    Cactus Jack [utilizator]

    ...Voiculescule nu stii sa pierzi, arunci sageti otravite in dreapta si stanga. Indivizi ca tine trebuie eliminati din fruntea unor ministere. Locul tau este in peluza!
    Daca esti bun dovedeste-ne, hai construieste o firma pe banutii proprii, sa vedem dc esti in stare, sau gasim un biet loser violent, fara aptitudini manageriale.. Lasa-ne si dispari definitiv, nimeni nu este curios sa mai aude vreodata de tine.
  • -5 (15 voturi)    
    Cu asta m-a convins ca VV minte (Duminică, 18 aprilie 2021, 13:15)

    RazC [utilizator]

    Deci toata vaicareala plangaciosului de VV era degeaba. Uite ca putea revoca prin ordin de ministru pentru ca se practica ca toti pilosii cu carnet de partid sa fie numiti interimar, fara concurs.

    M-a dezamagit rau VV, asteptam sa faca curatenie macar si nici macar asta nu s-a intamplat. Trebuia sa ii taie pe toti care erau incompetenti.

    Apoi a picat si minciuna cu carantinat doar USR.

    Inca mai cred ca l-a sapat si mafia din sanatate, dar cand esti nepriceput si le faci cadou declaratii bomba care nu tin, esti simplu de atacat. Are 0 credibilitate VV acum. Sper sa vina altul mai priceput.
    • +3 (5 voturi)    
      Minte (Duminică, 18 aprilie 2021, 14:41)

      ACP [utilizator] i-a raspuns lui RazC

      A carantinat si niste comune cu primari PNL, cazuri izolate.
      Cand a fost vorba sa carantineze Timisoara si comunele limitrofe la pachet, decizia a fost sa carantineze exclusiv comunele cu primari USR plus Timisoara.
      Link articol hotnews:
      https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24678595-dominic-fritz-dsp-cerut-carantina-pentru-localitatile-primari-usr-plus-psd-ridicarea-cele-primari-pnl-exemplul-dat-primarul-timisoarei.htm
  • -7 (11 voturi)    
    Diletantism (Duminică, 18 aprilie 2021, 13:28)

    tontu [utilizator]

    Din pacate USR+ au intrat nepregatiti la guvernare. Cu ministri slabi, cu primari asisdelea si criticand mai mereu partenerii de guvernare rezultatul e pierderea increderii celor are i-au ales. VV vine acum si ne spune ce ar fi trebuit sa faca si n-a facut, iar asta denota neputinta si diletantism.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by