Consumul de ciocolată în Elveția, la cel mai scăzut nivel din ultimii 40 de ani

de I.B.     HotNews.ro
Marţi, 2 martie 2021, 19:16 Actualitate | Internaţional


ciocolata
Foto: Facebook
Ciocolata elvețiană nu a scăpat de șocul pandemiei: consumul unuia dintre produsele emblematice ale acestei țări alpine s-a topit anul trecut la cel mai scăzut nivel din ultimii 40 de ani, potrivit AFP.

Elvetienii, primii consumatori de ciocolată din lume, aparent au avut apetitul suprimat de virus în 2020: au mâncat 9,9 kilograme de persoană (față de 10,4 kilograme anul precedent), trecând astfel sub pragul simbolic de 10 kg, cea mai mică cantitate din 1982, conform federației producătorilor de ciocolată, Chocosuisse.

Aceeași tendință pentru producția de ciocolată, care a scăzut cu 10% față de anul precedent, la 180.000 de tone.

Iar exporturile, care reprezintă aproape 70% din cifra de afaceri a producătorilor de ciocolată elvețieni, au scăzut cu 11,5%, până la 126.000 de tone.

Gradul de scădere al consumului este explicat parțial de numărul scăzut de turiști care a influențat statisticile anuale, a explicat Urs Furrer, șeful Chocosuisse, într-un interviu acordat AFP.

Pentru a evalua consumul pe persoană dintr-o țară, volumele vândute în fiecare țară sunt împărțite la numărul de locuitori, ceea ce tinde să umfle cifrele din Elveția unde tabletele și pralinele se numără printre suvenirurile pe care turiștii le aduc înapoi în valizele lor.

„Nu am putut număra exact consumul locuitorilor (fără turiști) pentru că la punctul de vânzare, vânzătorul nu știe dacă o persoană care cumpără ciocolata locuiește în țară sau dacă această persoană este turist”, a clarificat el.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















757 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    A murit marmota? (Marţi, 2 martie 2021, 19:26)

    Zapateado [utilizator]

    Fiindca, se stie, ciocolata nu se poate vinde decat invelita in staniol.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by