O familie de migranți irakieni a fost prinsă încercând să intre ilegal în Germania cu un avion privat săptămâna trecută, relatează The Telegraph.

Zbor charterFoto: Jan Treger / Alamy / Profimedia Images

Familia, despre care se crede că sunt dintr-o zonă controlată de kurzi din nordul Irakului, a sosit pe aeroportul din München cu un zbor charter ce a plecat din Istanbul.

Shwana Q, în vârstă de 49 de ani și sotia sa Basoz Q, în vârstă de 44 de ani, călătoreau alături de copiii lor de 12, respectiv 7 ani.

Aceștia aveau asupra lor pașapoarte diplomatice falsificate din insula din Caraibe St Kitts și Nevis și susțineau că se îndreaptă spre insula vecină Dominica. Cei doi le-au declarat vameșilor germani că vor să petreacă o noapte în München înainte de a schimba avionul.

Oficialii germani au devenit însă suspicioși după ce și-au dat seama că niciunul din cei doi soți nu vorbea engleză sau franceză, cele două limbi de regulă vorbite de diplomați.

O examinare mai atentă a pașapoartelor diplomatice a descoperit că acestea sunt falsificate.

Shwana Q a încercat să comunice cu oficialii vamali prin gesticulație iar fiul său în vârstă de 12 ani a reușit să explice că familia a fugit din nordul Irakului pentru a scăpa de familia mamei sale care voia să o supună unei circumcizii pe fiica de 7 ani a cuplului.

Mutilarea genitală a femeilor este interzisă în majoritatea țărilor europene dar încă practicată în nordul Irakului, în special în zonele controlate de kurzi.

Familia a declarat oficialilor germani că a vândut un restaurant pe care l-a deținut pentru 55.000 de euro și a folosit banii pentru a plăti călăuzelor pașapoartele false și închirierea unui zbor charter din Istanbul.

Se crede că aceștia intenționau să se ascundă în Germania după ce ar fi intrat în țară cu pașapoartele diplomatice false întrucât ar fi avut șanse reduse să obțină azil întrucât zona controlată de kurzi în nordul Irakului este relativ stabilă.

Autoritățile au deschis o anchetă pentru trecerea frauduloasă a frontierei și uz de acte false și poliția a trimis familia la un centru de procesare a migranților unde solicitarea lor de azil va fi analizată.

Citește și: