Prinţul Harry spune că reţelele de socializare alimentează o „criză a urii”

de V.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 8 august 2020, 17:08 Actualitate | Internaţional


Meghan Markle si printul Harry
Foto: Agerpres/AP
Prinţul Harry al Marii Britanii a afirmat că reţelele de socializare alimentează o „criză a urii” şi a lansat un apel către companii să-şi regândească rolurile atunci când îşi fac publicitate în social media, relatează Agerpres.

Într-un editorial publicat în revista de afaceri americană Fast Company intitulat „Reţelele de socializare ne dezbină. Împreună, le putem reforma”, Harry a menționat că, împreună cu soţia sa, Meghan, şi-au petrecut ultimele săptămâni contactând lideri din domeniul afacerilor şi directori de marketing şi discutând această temă.

„O asemenea companie are şansa de a reconsidera rolul pe care îl are în finanţarea şi susţinerea platformelor online şi care au contribuit, alimentat şi creat condiţiile pentru o criză a urii, o criză de sănătate şi o criză a adevărului”, a scris Harry. El nu a precizat însă numele concret al niciunei companii.

Prinţul Harry, nepotul reginei Elisabeta a Marii Britanii, a făcut un apel la comunităţile online de a se „defini mai degrabă cu compasiune, decât cu ură; prin adevăr, în loc de dezinformare; prin echitate şi toleranţă în loc de nedreptate şi discursuri alarmiste; printr-un discurs liber şi nu printr-un discurs folosit pe post de armă”.

Harry şi Meghan, care au deţinut anterior titlul de duce şi ducesă de Sussex, locuiesc acum în Los Angeles după ce au renunţat în martie la rolurile din familia regală pentru a-şi construi noi cariere. Cei doi s-au mutat din Marea Britanie după creşterea ostilităţii din media la adresa lor.

Într-un discurs susţinut luna trecută, Meghan a îndemnat adolescentele şi tinerele femei să contracareze comentariile online negative, uneori „dureros de gălăgioase”, printr-o atitudine pozitivă.

În editorialul său, prinţul Harry a îndemnat companiile să-şi folosească bugetele de publicitate „pentru a solicita schimbarea acelor activităţi care oferă un loc şi un instrument sigur de propagare a urii şi a dezbinării”.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















996 vizualizari

  • +1 (5 voturi)    
    Harry şi Meghan (Sâmbătă, 8 august 2020, 18:57)

    marc.andre [utilizator]

    sunt de pe alta lume. Aici, pe Terra, pe planeta asta, este la moda sa dezbini. Oamenii cumpara dezbinarea cu multa satisfactie.
    • 0 (4 voturi)    
      Confunzi grav (Duminică, 9 august 2020, 1:54)

      Luk [utilizator] i-a raspuns lui marc.andre

      Astia doi sunt progresisti, nu se lupta cu "dezbinarea", ci cu orice opinie contrara programului lor.
  • -2 (4 voturi)    
    info (Sâmbătă, 8 august 2020, 20:50)

    revo [utilizator]

    si-au pastrat titlurile de duce si ducesa de Susex, au renuntat la titulatura regala si la rolul de membri seniori ai casei regale.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by