Mai mulţi hoți au investit resurse majore pentru a ataca o furgonetă blindată care transporta bani miercuri dimineață pe o autostradă în zona aeroportului din Lyon, rănind ușor trei membri ai echipajului, însă au constatat ulterior că vehiculul era gol, relatează AFP.

furt esuat in FrantaFoto: Captura video

În mijlocul dimineţii, trei vehicule - două utilitare şi un autoturism - au blocat camionul blindat pe o bretea ce permite ieşirea de pe autostradă. Atacatorii au dinamitat ușa furgonetei, au incendiat cele două utilitare folosite pentru a bloca drumul vehiculului bancar, apoi au fugit de la faţa locului la bordul unui autoturism, a precizat Poliţia franceză pentru AFP.

La scurt timp după aceea, Parchetul din Lyon a dezvăluit într-un comunicat că "vehiculul blindat nu conţinea bani în momentul atacului". Potrivit unei surse din Poliţie, un alt camion blindat se afla în apropiere în momentul jafului.

Astfel, primul camion blindat ar fi putut fi utilizat ca o momeală. Potrivit cotidianului local Le Dauphine Libere, care a dezvăluit în premieră aceste informaţii, protocolul de securitate adoptat de compania atacată, Prosegur, prevede că două camioane blindate trebuie să circule la fiecare cursă, la un interval de doar câteva secunde între ele.

Cele trei persoane rănite uşor în urma exploziei au fost transportate la spital, potrivit Poliţiei franceze. Un fotograf de la AFP a constatat că flăcările rezultate în urma incendierii celor două utilitare au fost stinse de pompieri.

Ancheta pentru tentativă de furt armat de către grup organizat și pentru constituire de grup infracţional” a fost încredințată Poliției judiciare.