Ministrul italian de Interne, Matteo Salvini, a anunțat luni pe Twitter că se va deplasa duminică la Moscova pentru a asista la finala Campionatului Mondial de fotbal, neratând ocazia de a aduce un omagiu președintelui rus Vladimir Putin, potrivit AFP.

Matteo SalviniFoto: Agerpres/EPA

"Oameni ca el, care au în inimă interesul propriilor lor cetățeni, ar trebui cu zecile în această țară" (în Italia - n.r.), a afirmat cel care a făcut din sloganul "italienii înainte de toate" linia de conduită în politică.

Purtătoarea sa de cuvânt a confirmat această vizită dar a precizat luni că Salvini, care este și vicepremier, nu se va întâlni cu președintele Putin.

Surse din partidul Liga (extrema dreaptă, condus de Salvini) au precizat că acesta se va deplasa la Moscova pentru finală dar și pentru o întâlnire cu omologul său rus.