Presedintele afgan Hamid Karzai a refuzat sa se intalneasca cu Barack Obama la baza Bagram, in Afganistan, unde presedintele american a efectuat duminica o vizita-surpriza, in ciuda faptul ca i-a fost adresata o invitatie in acest sens, a declarat un oficial american, citat de AFP.

Acest oficial a precizat ca refuzul lui Karzai nu este surprinzator, in conditiile in care intalnirea nu a putut fi pregatita din cauza caracterului neprevazut al vizitei lui Obama, ajuns in cursul serii in Afganistan.

"Nu am prevazut o intalnire bilaterala cu presedintele Karzai, nici macar o vizita la palatul prezidential, vizita a fost consacrata pentru a multumi trupelor noastre", a spus acest oficial, care a preferat sa-si pastreze anonimatul.

"Am propus sa vina la Bagram", o imensa baza sub control american la nord de Kabul, "dar nu am fost surprinsi ca nu a putut sa ajunga intr-un interval atat de scurt de timp", a adaugat acesta.

Obama "va discuta probabil telefonic cu presedintele Karzai in zilele urmatoare", a mentionat el.

Al doilea tur de alegeri prezidentiale afgane va avea loc in 14 iunie si va opune doi fosti ministri ai sai, Abdullah Abdullah si Ashraf Ghani. Karzai, singurul om care a condus Afganistanul de la caderea talibanilor, in 2001, nu poate obtine un al treilea mandat, in virtutea constitutiei.