Grecia, al cărei triumf din 2004 este văzut ca una dintre cele mai mari surprize din istoria Campionatului European, a ratat calificarea la EURO 2024, după ce a fost învinsă de Georgia, scor 4-2 la loviturile de departajare, în finala Rutei C a barajului pentru turneul final din Germania.

Grecia, nationala de fotbalFoto: Giorgi ARJEVANIDZE / AFP / Profimedia

>> LiveBLOG România - Columbia / Cel mai important test înainte de EURO 2024

Grecia ratează calificarea la EURO 2024 - Învinsă de Georgia la loviturile de departajare

În pofida numeroaselor ocazii avute de ambele echipe, scorul a fost 0-0 după 120 de minute, astfel că a fost nevoie de lovituri de departajare.

Pentru Georgia au marcat Kochorashvili, Davitashvili, Dvali și Kvekveskiri (a ratat Mikautadze, elev al lui Ladislau Boloni la Metz), în timp ce Grecia a punctat doar prin Masouras și Bouchalakis (căpitanul Bakasteas și Giakoumakis au ratat).

Jucătorii care au calificat Georgia la EURO 2024: Mamardashvili - Kvirvelia, Kashia, Dvali - Shengelia (Tsitaishvili '86), Kiteishvili (Kvekveskiri '104), Kochorashvili, Kakabadze - Chakvetadze (Davitashvili '104), Zivzivadze (Mikautadze '75), Kvaratskhelia (Kvilitaia '109).

După ce s-au impus în fața a celor 54.139 veniți pe Boris Paichadze Dinamo Arena (Tbilisi), georgienii au obținut prima lor calificarea la turneul final al unui Campionat European.

La EURO 2024 (14 iunie - 14 iulie), Georgia va face parte din Grupa F, alături de Portugalia, Turcia și Cehia.

Se mai joacă în barajul de calificare la Euro 2024:

  • Marți, 26 martie, de la ora 21:45

Ruta A: Țara Galilor - Polonia

Ruta B: Ucraina - Islanda.

>> România și-a aflat și ultima adversară din Liga Națiunilor - Programul „tricolorilor”