​Bas Dost, atacantul echipei NEC Nijmegen, s-a prăbușit în timpul partidei disputate pe terenul lui AZ Alkmaar, iar duminică a transmis un mesaj din spital.

Bas Dost, prabusit pe teren in meciul AZ - NECFoto: ANP / ddp USA / Profimedia

Bas Dost spune că „se simte bine” după ce s-a prăbușit pe teren în meciul AZ - NEC

Dost a deschis scorul în minutul 11, dar a căzut pe teren în minutul 90 și a avut convulsii. Partida a fost abandonată la scorul de 2-1 pentru NEC.

*Atenție, imaginile vă pot afecta emoțional

Într-o postare de pe X, Bas a precizat că se simte bine: „Ajutorul pe care l-am primit pe teren a fost fantastic. Acum sunt în spital şi mă simt bine. Vă mulţumesc pentru tot sprijinul”.

Bas Dost (34 de ani) are 18 selecții în naționala Olandei (ultima în 2018) și a mai jucat de-a lungul carierei pentru Emmen, Heracles Almelo, Heerenveen, Wolfsburg, Sporting Lisabona, Eintracht Frankfurt, Club Brugge și Utrecht.