Sheriff Tiraspol a reușit să revină după ce a fost învinsă de Farul la Ovidiu (1-0), iar campioana Republicii Moldova a obținut calificarea în turul doi preliminar al Champions League. După 3-0 pe teren propriu (după prelungiri), antrenorul Roberto Bordin a explicat unde s-a făcut diferența.

Roberto BordinFoto: Sergei Grits / AP / Profimedia

>> Gică Hagi, un car de nervi după eliminarea Farului din Champions League - Ce le-a reproșat jucătorilor

Roberto Bordin, după 3-0 cu Farul Constanța: „Am făcut diferența la mijloc, am fost agresivi tot timpul”

În vârstă de 58 de ani, Bordin a avut cuvinte de laudă la adresa lui Hagi, dar a afirmat că Sheriff a avut superioritate la mijlocul terenului și a meritat victoria.

„Mulțumesc tuturor jucătorilor care au intrat pe teren. Inclusiv celor care au ajutat de pe bancă. A fost un meci incredibil, au muncit foarte, foarte mult. Plus staff-ul meu, incredibil.

A fost un meci obositor, a risipit forțele noastre, dar s-a terminat cu bine. Ne bucurăm de această victorie mare. Am modificat din mers, am încercat diverse module, a ieșit foarte bine până la urmă, chiar dacă în reprizele suplimentare.

Dar a fost o victorie super meritată. Poate am fi putut crea un gol în plus, da. Suporterii noștri au fost minunați, în fiecare moment al partidei, ne-au ajutat enorm.

Am făcut diferența la mijloc, am încercat să ne apărăm bine, apoi să înscriem primul gol. Am avut superioritate și am condus meciul în linia lor mediană, am fost agresivi tot timpul partidei.

Hagi a fost un mare jucător, foarte mare fotbalist, am jucat și eu în Italia când era el. Ca antrenor, a creat o academie importantă, apoi o echipă foarte bună, creații frumoase de la un manager bun” - Roberto Bordin, antrenor Sheriff, citat de GSP.

Golurile au fost marcate de Talal (45+1), Mbekeli ('99) și Ademo ('105+1).

De știut după eliminarea Farului din Champions League

  • Sheriff Tiraspol va da în turul doi preliminar al Champions League peste Maccabi Haifa (6-1 la general cu Hamrun Spartans).
  • Farul Constanța retrogradează în turul al doilea preliminar al Conference League și va da peste Urartu (Armenia).
  • Potrivit Transfermarkt, Farul are un lot evaluat la 21,65 de milioane de euro, iar cel mai bine cotat fotbalist este Tudor Băluță (2,8 milioane de euro).
  • Sheriff Tiraspol are un lot cotat la €13,73 milioane, iar jucătorul cu cea mai bună valoare de piață este Rasheed Akanbi (Nigeria), cu €1,2 milioane.

Au evoluat echipele:

Sheriff Tiraspol: Koval - Zohouri, Garananga, Bueno – Badolo (Ademo 69), Joao Paulo Fernandes, Kyabou (Ngah 113), Talal (Ricardinho 120), Apostolakis (Tovar 103) – Mbekeli (Djibo 113), Luvannor (Vinicius Paiva 103). Antrenor: Roberto Bordin

Farul Constanța: Aioani – Kiki (D. Sîrbu 88), M. Popescu, K. Boli (Larie 58), Borza - Artean, Nedelcu (Borgnino 79), Grameni - Ad. Mazilu (Carnat 88), Alibec (Vînă 114), Rivaldinho (T. Băluţă 58). Antrenor: Gheorghe Hagi.

Cartonaşe galbene: Mbekeli '95, Bueno '101 / Boli '43, Alibec '101.

Arbitri: Miguel Noguera - Pedro Almeida, Rui Teixeira - Andre Narciso. Arbitri VAR: Luis Godinho - Bruno Esteves (toţi din Portugalia).