Actorul Michael Gambon, cunoscut publicului din întreaga lume datorită interpretării rolului profesorului Albus Dumbledore în franciza de filme „Harry Potter”, a murit la vârsta de 82 de ani, anunță Reuters și BBC.

Michael Gambon in rolul lui Albus Dumbledore in filmele „Harry Potter”Foto: ITAR-TASS / Alamy / Profimedia Images

Acesta s-a stins din viață liniștit în spital, potrivit unui comunicat remis presei de către familia sa.

El a preluat rolul directorului școlii de vrăjitori „Hogwarts” după ce personajul a fost interpretat în primele două filme de către un alt actor britanic cu origini irlandeze, Richard Harris. Harris s-a stins din viață în 2002, după apariția lungmetrajelor Harry Potter și Piatra Filozofală și Harry Potter și Camera Secretelor.

Gambon a jucat rolul lui Albus Dumbledore în celelalte 6 filme ale francizei.

Deși acesta a fost rolul care i-a adus recunoașterea la nivel internațional, Gambon a avut o carieră care s-a întins peste mai bine de o jumătate de secol după ce a început să joace în piese de teatru în anii 1960, înainte de a face tranziția către televiziune și film.

Printre alte roluri notabile ale sale se numără cel al unui cap mafiot scelerat în filmul The Cook, the Thief, His Wife & Her Loverdin 1989 al regizorului Peter Greenway și cel al unui rege George al V-lea în vârstă în filmul The King's Speech din 2010.

Michael Gambon a spus că rolul lui Dumbledore i-a venit ca o mănușă

În ceea ce privește rolul lui Dumbledore, Gambon a avut o atitudine modestă în ceea ce privește interpretarea sa, glumind la un moment dat că el doar s-a jucat pe sine „cu o barbă lipită și o robă lungă”.

El s-a născut în 1940 la Dublin, fiind fiul unei croitorese și al unui inginer. Familia s-a mutat la Londra când Gambon avea vârsta de 6 ani în condițiile în care tatăl său încerca să își găsească de muncă în reconstrucția orașului de după al Doilea Război Mondial.

Gambon a părăsit școala la vârsta de 15 ani pentru a urma o ucenicie în inginerie și la vârsta de 21 de ani era calificat complet în această profesie.

Însă în același timp el a fost membrul unui grup amator de teatru, declarând în 2004 într-un interviu acordat ziarului The Herald că a știut dintotdeauna că va deveni actor.

Gambon a declarat că în tinerețe s-a simțit inspirat de actorii americani Marlon Brandon și James Dean, despre care a spus că au reflectat pe marele ecran angoasa simțită de băieții adolescenți.

Detalii mai puțin cunoscute despre actorul britanic

Acestuia i-a fost conferit titlul onorific de Comandant al Imperiului Britanic în 1992 iar 6 ani mai târziu a fost înnobilat de regina Elisabeta a II-a pentru serviciile aduse teatrului. Gambon a descris înnobilarea drept un „cadou micuț drăguț”, dar nu a folosit niciodată titlul de „Sir”.

El a fost cunoscut de asemenea pentru personalitatea sa glumeață și faptul că obișnuia să inventeze povești.

Timp de ani de zile el a arătat altor actori o fotografie semnată de Robert De Niro în care apare alături de actorul american, imaginea fiind însă una „editată” înainte ca el să îl întâlnească urmă pe actorul american.

Într-un interviu acordat la un moment dat ediției irlandeze a emisiunii „The Late Show” el a dezvăluit că a convins-o pe mama sa că este prieten cu papa.

Gambon s-a retras din teatru în 2015 din cauza problemelor cu memoria pe termen lung, dar a continuat să joace în filme și seriale până în 2019.

Într-un interviu acordat în 2002 el a spus că actoria îl face să se simtă ca fiind „cel mai fericit om din lume”.

Gambon a avut un fiu cu Anne Miller, cu care s-a căsătorit în 1962. Deși nu a divorțat niciodată de aceasta, mai târziu în cursul vieții sale el a trăit alături de o altă parteneră, creatoarea de modă Philippa Hart, cu care a avut alți doi copii.