Kim Cattrall, a cărei absență din primul sezon al spin-off-ului „Sex and the City”, „And Just Like That”, a fost vizibilă, a acceptat să apară în al doilea sezon, relatează BBC.

Kim Catrall Foto: Cindy Ord / Getty images / Profimedia

Potrivit Variety, ea își va relua rolul Samanthei Jones într-o singură scenă la finalul sezonului.

Publicația relatează că și-a filmat dialogul fără alte vedete ale serialului, deci nici cu Sarah Jessica Parker.

Se pare că scena implică o conversație telefonică cu Carrie, după ce la finalul sezonului 1, când ea și Carrie s-au împăcat printr-un mesaj și și-au făcut planuri să se vadă personal.

De ce nu a apărut Kim Catrall în primul sezon „And Just Like That”

Absența lui Kim Catrall din primul sezon este explicată prin faptul că ea s-ar fi mutat la Londra.

Originalul Sex and the City a avut șase sezoane, din 1998 până în 2004, și a generat două filme spin-off.

Sarah Jessica Parker, Cynthia Nixon şi Kristin Davis au revenit pentru primul sezon al spin-off-ului „And Just Like That” în 2021, dar fără Kim Catrall. Acțiunea primului sezon al „And Just Like That” are loc după mai bine de 11 ani de când personajele interpretate de ele au apărut pe ecrane în al doilea lungmetraj „Sex and the City”.

Motivul absenței lui Kim Katrall a fost pus pe tensiunea dintre ea și Sarah Jessica Parker.

Kim Cattrall a vorbit despre sentimentele ei faţă de colegele sale din distribuţia serialului, spunând că ele "nu au fost niciodată prietene" şi că Sarah Jessica Parker "ar fi putut să fie mai prietenoasă".

Sarah Jessica Parker, descrisă drept "o persoană crudă" de Kim Cattrall, a spus că acele declaraţii sunt "foarte supărătoare", întrucât ea îşi aminteşte într-un mod diferit relaţiile de prietenie dintre cele patru protagoniste ale show-ului TV.