„Oameni de treabă”, filmul care spune povestea unui polițist din mediul rural aflat în mijlocul unor evenimente violente, va intra pe Netflix pe 25 aprilie. HotNews.ro a realizat un interviu cu regizorul Paul Negoescu despre lungmetrajul care a strâns deja zece nominalizări la Gala Premiilor Gopo.
Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Paul Negoescu după „O lună în Thailanda”, „Două lozuri” și „Povestea unui pierde-vară” a avut premiera în cinematografele din România pe 25 noiembrie. La cinci luni de la acel moment, pe 25 aprilie, „Oameni de treabă” va fi lansat și pe Netflix.
De asemenea, tot pe 25 aprilie va avea loc și Gala Premiilor Gopo, la care „Oameni de treabă” a reușit să adune zece nominalizări, iar printre acestea se numără: Cel mai bun lung metraj, Cea mai bună regie - Paul Negoescu, Cel mai bun actor în rol principal - Iulian Postelnicu, Cel mai bun scenariu - Radu Romaniuc și Oana Tudor etc.
Aflat la granița dintre comedie neagră și thriller, filmul spune povestea lui Ilie, un polițist din mediul rural, aflat la mijlocul vieții, pe care greșelile trecutului, precum și o serie de evenimente violente care se întâmplă în sânul comunității, îl împing către o situație fără scăpare.
Apreciat deopotrivă de public și critici, „Oameni de treabă” a adunat reacții pozitive din partea presei internaționale.
Variety a scris despre filmul lui Negoescu: „Ilie nu este portretizat în mod banal, ca un om bun într-un sistem prost, și nici măcar ca un răufăcător. Mai degrabă, el este o victimă, un om ridicol de înnodat într-o cultură a corupției încât este greu de spus unde încep și unde se termină propriile impulsuri și principii. Doar un film românesc poate face din asta o poveste amuzantă.”
Cei de la Screen International au avut și ei cuvinte de laudă: „Asemenea fraților Coen și lui Tarantino, Negoescu îndreaptă cursul acțiunii pe teritoriul unui western în ultimele etape – Ilie devenind echivalentul șerifului care îndreaptă cu întârziere armele împotriva răufăcătorilor.”
O altă realizare pentru „Oameni de treabă” este și că anul acesta va fi lansat și în cinematografele din America. HotNews.ro a stat de vorbă cu Paul Negoescu despre toate acestea, dar și despre viitorul său film, mult așteptata continuare la „Două lozuri”.
Paul Negoescu despre comparația cu frații Coen sau Tarantino: „Măgulitoare, dar nerealistă”
Regizorul Paul Negoescu. FOTO: Primož Korošec
Ce anume din povestea din „Oameni de treabă” te-a atras să regizezi filmul? Care a fost momentul în care te-ai decis că vei face acest film din rolul de regizor?
Paul Negoescu: Mi-a plăcut scenariul de la prima citire pentru că m-a captivat și m-a ținut în suspans, iar finalul mi s-a părut hilar. Dar motivul determinant a fost portretul personajului principal, care e genul de personaj ce m-a interesat mereu.
Publicația britanică Screen International a comparat „Oameni de treabă” cu un western de frații Coen sau Tarantino. Cum ți se pare o astfel de paralelă?
Măgulitoare, dar nerealistă. E ca și când ai compara un fotbalist din divizia A cu Messi. Pot semăna la statură, la alură, amândoi dau cu piciorul în minge și nimeresc (uneori) poarta, dar în condiții total diferite. Unul lângă altul sunt specii diferite în universuri diferite.
Juriile unor festivaluri de film de afară îl apreciază pe Iulian Postelnicu, în rolul lui Ilie. Cum l-ai ales pentru rolul polițistului?
Sunt de acord că Iulian e un actor foarte talentat și că joacă foarte bine. Cel puțin eu nu am avut ce să-i reproșez. Cine mai spune că nu mai avem actori în România, ar face bine să-l vadă pe Iulian jucând și nu neapărat în filmul meu, ci și în „Un etaj mai jos” al lui Radu Muntean sau „Arest” al lui Andrei Cohn.
Eu în filmele astea l-am remarcat pe Iulian și nu am putut decât să mă bucur când am aflat că e moldovean. Pentru că, da, am făcut un casting îndelungat, pentru că am căutat un actor moldovean, care să poată să vorbească cu accent.
Am căutat întâi actori din zona Botoșani și Iași (unde am filmat și unde se petrece acțiunea filmului), apoi am lărgit aria de căutare și cu actori din sudul Moldovei sau din Republica Moldova. Iulian e din Focșani așa c-am ajuns la el mai târziu.
„Oameni de treabă” a câștigat deja numeroase premii, iar la Premiile Gopo are zece nominalizări. Ce așteptări ai în continuare de la acest film, mai ales că pe 25 aprilie va avea premiera și pe Netflix?
Când fac un film îmi doresc să fie cât mai văzut și orice tip de promovare și notorietate ajută să fie vizibil, să audă lumea de el. Premiile și nominalizările ajută să facă filmul cunoscut, în lipsa unui buget substanțial de promovare.
Și prin lansarea pe Netflix e o șansă în plus să fie văzut de către cei care nu l-au văzut cât a rulat în cinematografe.
În legătură cu premiile Gopo, îmi place să-l citez pe Woody Allen care e cunoscut pentru că refuza mereu să participe la Oscaruri spunând că sunt un concept stupid, că arta nu se poate măsura în termeni sportivi, că nu există „cel mai bun film”, ci mai degrabă este vorba de a fi „filmul favorit” al unei majorități, ceea ce este ceva diferit.
În plus, mai spunea că nu se poate lua după judecata altora, că dacă ar accepta când unii spun că merită un premiu, ar trebui să accepte și atunci când spun că nu merită.
Actorul Vasile Muraru în filmul „Oameni de treabă”. FOTO: Arhiva personală/ Paul Negoescu
„Oameni de treabă” va fi lansat anul acesta și în SUA. Cum ajunge un film românesc să fie distribuit peste Ocean și ce înseamnă asta pentru tine?
E foarte greu să ajungi să fii distribuit oriunde în afara României, cu atât mai mult în SUA, unde piața este extrem de competitivă. Acum să nu vă imaginați că prin distribuția în SUA înseamnă că filmul va beneficia de aceeași vizibilitate pe care o au blockbusterele americane, distribuite în mii de săli din toată America.
Un film ca „Oameni de treabă” e distribuit în câteva săli în marile orașe, acolo unde există un public interesat de genul ăsta de filme. Norocul filmului nostru a fost că același distribuitor american a distribuit și filmul meu anterior, „Două lozuri”, care a fost foarte bine primit de către critica americană și a decis astfel să dea o șansă și lui „Oameni de treabă”.
Este „Oameni de treabă” despre corupția românească, un fel de portret al acesteia, cu precădere cea din mediul rural, sau este despre corupție în general?
„Oameni de treabă” e în primul rând despre un om care se străduiește să facă față lumii în care trăiește, jonglând între datoria de polițist și servilitatea față de primarul localității.
Toată povestea cu corupția e un fundal din care iese în evidență acest personaj care, chiar dacă-și propune mize mici, le ratează și pe alea.
Faptul (absolut întâmplător) că eu sunt român și filmul e vorbit în română, acțiunea petrecându-se în România, nu înseamnă că e un film despre corupția din România. S-ar putea petrece, teoretic, oriunde, mai ales că nu e tocmai un film care să respecte realitatea la literă.
De ce ai recomanda cuiva să vadă „Oameni de treabă” pe Netflix?
Pentru că e un film care are atât umor, cât și suspans. Nu e genul de film la care să se plictisească, cred că are capacitatea să țină spectatorul atent pe parcursul vizionării. Și pentru că vor avea ocazia să vadă o prestație convingătoare a lui Iulian Postelnicu, pe alți actori cunoscuți foarte buni precum Crina Semciuc, Vasile Muraru sau Anghel Damian, dar și actori mai puțin folosiți în cinema, de la teatrele din Iași, Botoșani sau Suceava.
Actrița Crina Semciuc. FOTO: Arhiva personală/ Paul Negoescu
Despre „Două lozuri 2”: „Povestea e despre trei prieteni care încearcă să se îmbogățească din minarea de criptomonede”
Povestește-ne un pic și despre „Două lozuri 2”. Ce te-a determinat să faci partea a doua? Și ce ne poți spune despre poveste?
„Două lozuri” a fost un succes neașteptat pentru noi, în sensul că ne-a depășit cu mult cele mai optimiste pronosticuri. E un film care a avut în același timp succes de public (făcând record de încasări la vremea lansării), succes de critică (a primit cronici extrem de favorabile de la critici importanți de la reviste internaționale importante de cinema) și a avut și un parcurs mai mult decât onorabil în festivaluri.
A fost vândut și distribuit în mai multe țări și e în continuare un film cerut. E destul de greu să faci un film care să bifeze toate categoriile astea. Și mereu am considerat succesul acestui film ca fiind un noroc chior.
Cu „Două lozuri 2” (sau „Încă două lozuri”, cum probabil se va numi) îmi propun să mă lămuresc în ce măsură a contat norocul și în ce măsură a contat talentul nostru, al celor care l-am făcut.
Povestea e despre trei prieteni (aceleași trei personaje din primul film) care încearcă să se îmbogățească din minarea de criptomonede, dar care ajung repede să-și piardă toată averea adunată. Ca și în primul film, vor trece de mai multe ori de la agonie la extaz și invers.
În ce stadiu se află filmările și când am putea să ne așteptăm să-l vedem lansat în cinematografe? Te aștepți să aibă un succes la fel de mare sau chiar mai mare decât prima parte?
Aproape am terminat filmările și o bună parte din film este deja montată. Primăvara asta sperăm să terminăm montajul, iar la începutul verii să terminăm filmul cu totul.
Ne propunem o lansare limitată la câteva proiecții pe timpul verii și o lansare în toate cinematografele din țară la începutul toamnei. Încerc să nu-mi fac așteptări, pentru că îmi poluează modul de gândire și de lucru la film. E destul de greu să faci o continuare la un film care a avut succes pentru că lumea va avea așteptări și trebuie să găsesc echilibrul potrivit între noutate și familiaritatea față de primul film.
„Mi se pare un lucru excelent că lumea vede film românesc”
Ce părere ai de noile comedii românești care rup la box office?Mă refer aici, bineînțeles, la „Teambuilding”, care a devenit filmul românesc cu cele mai mari încasări din toate timpurile, sau la „Miami Bici”, „Tabăra” etc.
Mi se pare un lucru excelent că lumea vede film românesc, iar ce au reușit cei care au făcut „Teambuilding” este de-a dreptul senzațional, mai ales că sunt niște oameni care nu vin neapărat din zona de cinema, ci dinspre YouTube.
Faptul că atâția oameni văd filme românești nu poate decât să mă bucure, că în felul ăsta poate o să trecem și noi peste faza de respingere din start a filmului românesc de către public, cum se tot întâmpla în ultimii ani.
Singurul lucru care mă îngrijorează este faptul că sălile de cinema, care și așa sunt puține, vor prefera să difuzeze doar filme comerciale, iar filmele de autor sau unele filme care nu au șansa unei promovări ample nu vor mai avea loc decât într-o mână de săli, iar tipul de cinema care mă interesează pe mine - unul care e în același timp matur și accesibil - va pierde din spectatori.
Dar toate astea s-ar putea îndrepta printr-o legislație echilibrată care ar îndrepta din disfuncționalitățile actuale. Revenind la subiectul „Teambuilding”, mă surprinde virulența cu care mulți oameni încearcă să-și impună gusturile personale de parcă ar fi adevărul absolut.
E doar un film, dacă ție nu-ți place nu înseamnă că filmul e prost, cum nici dacă-ți place nu înseamnă că un film e bun. Nu există film care să împace toate gusturile și slavă cerului că e așa, că ne-am fi plictisit teribil citind comentariile.
5
7
