Actorul franco-suedez Max von Sydow, care a jucat într-o serie de capodopere ale regizorului Ingmar Bergman înainte de o carieră bogată în roluri secundare la Hollywood, a murit la vârsta de 90 de ani, a anunțat luni soția sa, citată de AFP.

Max Von SydowFoto: Captura YouTube

"Cu inima frântă și cu o infinită tristețe (...) vă anunțăm plecarea lui Max von Sydow, în 8 martie 2020", a afirmat producătoarea Catherine von Sydow, confirmând o informație publicată de Paris Match.

Născut în Suedia în 1929, actorul de aproape doi metri, cu ochi albaștri, pătrunzători, s-a remarcat prin colaborarea cu Ingmar Bergman, care i-a încredințat o partidă de șah cu Moartea în "A șaptea pecete", film lansat în 1957.

Carierea sa la Hollywood este marcată de rolul preotului din "Exorcistul" (1973) lui William Friedkin, un imens succes la box-office.

A interpretat numeroase personaje negative în regia lui David Lynch ("Dune"), Steven Spielberg ("Minority report") sau Martin Scorsese ("Shutter Island").