Dr. Răzvan Stanca este medic primar obstetrică-ginecologie la Hyperclinica MedLife Constanța, cu o experiență de peste 25 de ani în monitorizarea gravidelor și a copiilor lor, încă nenăscuți, prin ecografii morfofetale de mare precizie. Este unul dintre pionierii imagisticii morfofetale din România, tehnică de investigație care îl fascinează și pe care vrea să o transmită mai departe medicilor care îi calcă pe urme. Este conștient că sănătatea și chiar viața unui copil pot depinde de atenția cu care îl examinează în uter și de acuratețea informațiilor pe care le oferă părinților. În cazurile grave, deși nu ia decizii în locul părinților, le explică, folosind imagini, studii, grafice, ce înseamnă afecțiunea copilului, cum și dacă se poate trata cât mai aproape de naștere și ce impact va avea dizabilitatea asupra lui și a familiei. Simte un nod în stomac la fiecare caz complicat, dar spune că această meserie nu se poate face fără emoție și implicare.

Dr. Răzvan StancaFoto: MedLife

În 1997, când dr. Răzvan Stanca a absolvit Medicina, tehnicile de imagistică de acum păreau de domeniul științifico-fantastic. Nici el și nici colegii lui nu își puteau imagina că acest domeniu va evolua atât de mult încât, la câțiva ani distanță, medicii vor putea analiza ecografic organele minuscule ale unui făt și vor putea depista, la doar câteva săptămâni de sarcină, anomalii care i-ar putea pune copilului viața în pericol. Aceiași medici ale căror inimi fuseseră ascultate doar cu o pâlnie înainte de a se naște.

Dr. Stanca lucrează acum pe cel mai performant ecograf din lume, iar acest lucru îl ajută să pună diagnostice corecte, să liniștească părinți îngrijorați și să-i îndrume pe cei care află că vor avea un copil cu probleme. Este genul de medic meticulos, care nu se mulțumește cu puțin și care face tot ce-i stă în putere pentru a se asigura că fiecare caz în parte beneficiază de toată grija și de sprijinul lui.

A știut de la început că medicina nu este o meserie pe care să o faci fără a te implica maxim și fără a face sacrificii. Nopțile de gardă, când știa că ținea și de el ca toate pacientele să prindă sănătoase zorii zilei, nu au reprezentat doar sacrificiu, ci și un mare prilej de învățare. Ulterior, când s-a specializat în medicina materno-fetală, a realizat că nici în acest domeniu nu există o cale ușoară de pregătire. Dimpotrivă. Miza este enormă și jumătățile de măsură nu sunt suficiente. Fără dedicare completă, fără pasiune dusă până la manie și fără obsesia de a obține imaginea și măsurătorile perfecte, nu se poate obține diagnosticul cel mai apropiat de realitate.

Pentru a performa, spune dr. Stanca, e nevoie de pregătire continuă, de aparatură performantă și de sacrificarea timpului personal. Dacă nu le pui în joc pe toate trei, nu ai cum să obții rezultate și nu poți fi văzut drept „un medic bun”. De asemenea, nu se poate fără empatie și compasiune, pentru că există diagnostice sensibile și situații delicate în care nu poți să nu-ți arăți latura umană.

Balansoarul între măreție și neputință

„Absolut de fiecare dată când comunic un diagnostic dur, simt un nod în stomac. Deși poate nu ar trebui. Nu poți să fii empatic cu toate nenorocirile pământului, pentru că nu-ți mai practici meseria. Dar golul ăsta în stomac, zic eu, este motorul care ne duce pe noi, medicii, zilnic la muncă. Când medicul vine la pacientă cu un gol în stomac, e foarte puțin probabil să rateze ceva. Pentru că dacă noi ratăm, dramele sunt uriașe”, spune dr. Stanca. Uneori, poate fi vorba de probleme relativ minore, care să se vadă ecografic la timp și care să poată fi rezolvate. Alteori, poate fi vorba de malfomații incompatibile cu viața sau cu o viață de calitate.

„Noi, în meseria aceasta, suntem puși într-o situație foarte grea. Fătul poate să aibă malformații absolut la orice nivel, malformații pe care noi să le vedem și malformații pe care să nu le vedem, din păcate. Sau malformații pe care să le vedem timpuriu sau malformații pe care să le vedem când legea nu mai permite să facem nimic. Și uite așa, suntem în balansoarul ăsta între măreție și neputință tot timpul”. Asta în condițiile în care la o morfologie de 13 săptămâni, medicul trebuie să analizeze o inimă care are 7 mm pe axul lung, iar o valvă pe care trebuie să o analizeze foarte clar are 2 mm pătrați. “Nu există reguli pe unde să te uiți și nu există reguli cum să te uiți. Aici intervin și frustrările”, completează Dr. Stanca.

„Există momente în care se poate ajunge la întrebarea: Ce facem cu această sarcină?”

Experiența de a le preda studenților, timp de 18 ani, l-a ajutat și în comunicarea cu pacientele. Când are cazuri complicate, le explică folosindu-se de cărți, fotografii, studii, grafice. „Nu trebuie să consideri că pacientul e mult mai slab intelectual decât tine sau că nu o să înțeleagă ceea ce îi spui. Așa cum nici nu poți lua decizii în locul pacientului, nici măcar când e vorba de certitudinea unor dizabilități severe. Pentru că da, există momente în care se poate ajunge la întrebarea: Ce facem cu această sarcină? Ne oprim sau mergem înainte? Decizia nu e la tine, tu trebuie doar să te asiguri că părintele a înțeles cu ce se confruntă”, spune medicul.

Deși nu este foarte optimist cu privire la evoluția României din punct de vedere social, economic sau politic, și desi știe ce înseamnă munca într-un sistem de sănătate bine pus la punct, Dr. Stanca a refuzat ofertele din afara țării. Își iubește orașul, Constanța, iubește marea și meseria pe care o face aici. Se zbate să țină în viață o școală de ecografie și îi crește inima când vede că la cursuri se înscriu medici tineri, foarte pasionați și hotărâți. „Aici e speranța mea! În grupurile acestea foarte mici de oameni entuziasmați, care vor duce mai departe acest domeniu. Dacă într-un oraș ai măcar un medic care duce stindardul acesta mai departe e ok, speranța este acolo”.

***

Articolul face parte din campania „Știi un medic bun”, un demers MedLife care își propune să portretizeze medicii care fac zi de zi România bine, construind un mâine mai bun. Sunt mii sau poate zeci de mii de medici buni în România, care, dincolo de talent, vocație, experiență, intuiție și abilități, sunt în primul rând OAMENI.

Medicii MedLife nu sunt doar buni profesioniști, ci și oameni buni, cărora le pasă și care iubesc, la rândul lor, oamenii. Medici pentru care îngrijirea sănătății tale e mai mult decât o profesie, e o chemare.