Curtea Constitutionala a decis, miercuri, ca modificarea legii referendumului este neconstitutionala, dupa ce Traian Basescu a contestat prevederea potrivit careia alegerile nu pot avea loc la aceeasi data cu referendumul.

Curtea a decis, cu unanimitate de voturi, ca legea este neconstitutionala intrucat conditiile instituite de legiuitor pentru desfasurarea referendumului („Pentru a nu se influenta in niciun fel rezultatul referendumului, alegerile prezidentiale, parlamentare ori cele pentru Parlamentul European nu pot avea loc la aceeasi data cu referendumul.”) adauga la prevederile constitutionale ale art.90, conform carora: "Presedintele Romaniei, dupa consultarea Parlamentului, poate cere poporului sa-si exprime, prin referendum, vointa cu privire la probleme de interes national".

Asadar, potrivit Constitutiei, nu exista nicio alta conditie care sa interzica organizarea si desfasurarea referendumului simultan cu alegerile prezidentiale, parlamentare, locale sau alegerile pentru Parlamentul European ori intr-un anumit interval de timp anterior sau posterior alegerilor mentionate", se arata intr-un comunicat al CCR.