Cu unii oameni faci click, cu alții lucrurile se leagă de la sine într‑o bucătărie de la etajul 7. Niciun click, broadband direct. Începe să locuiască în mintea mea de când o întâlnesc. Ne așezăm la masă și simt că ne știm dintotdeauna, nu de cinci minute. Vin cu misiunea de a discuta o temă legată de un job, pentru că „așa se face”. Să dai o probă practică înainte de angajarea în agenție e norma. Altfel nu se poate. Proba asta ne umple de spaimă, pe de o parte, fiindcă urmează să ne asigure accesul în lumea publicității, și, pe de alta, fiindcă n‑are barem.
Cum rezolvi un brief dacă e primul din viața ta? Exact. Noi două înțelegem asta. Nici eu nu am un avans considerabil în domeniu, lucrez de vreun an. Am avut de trecut la rândul meu proba practică, deși nu e chiar o probă, ci un test care îți demonstrează potențialul și seriozitatea.
Dar subiectul publicitate nu e felul principal al serii, ci aperitivul. Ne deschide pofta pentru toate celelalte lucruri pe care le avem în comun. Oamenii din agenția în care urmează să se angajeze sunt foarte norocoși să o aibă în echipă. Știu asta, fiindcă simt cât de norocoasă sunt eu. În orele petrecute împreună mi‑am îmbogățit lista cu filme de văzut, cu formații de ascultat și am rămas cu gândul că de‑abia aștept să o revăd, ca să mai povestim. Îmi place și timbrul vocii ei, o voce joasă și ușor răgușită, de radio. A doua zi îi scriu mesajul de mai sus. Râde și îmi spune că e numele ei. Tipa cu cel mai șmecher nume din lume și tipa cu numele generic de bancuri românești, împreună în aceeași fereastră de chat, care nu s‑a închis niciodată de atunci.
Tu nu ești aici. Nu mă asculți. Îți povestesc lucruri care chiar contează pentru mine, dar totul trece pe lângă tine. Dacă asta e prietenie, e foarte superficială.
E 4 dimineața într‑un club de lângă Piața Florilor, club în care ea s‑a ocupat de partea de bar la un party caritabil de Crăciun. Petrecerea s‑a terminat, lumina e difuză, ne‑nconjoară rumoarea curățeniei de după. Câțiva oameni dau cu mătura – fâșt-fâșt –, alții mopuiesc băuturile lipicioase de pe jos – pleosc‑pleosc –, unii sortează donațiile primite punându‑și întrebări retorice: „De ce ai dona un sutien?”. Crepusculul ne‑nghesuie într‑o îmbrățișare. Plângem una pe cealaltă, ușor abțiguite, cu spatele la unul dintre geamurile de lângă intrare. „Ai dreptate, nu mi‑am dat seama. O să fiu mai atentă. Nu vreau să te fac să te simți așa.” Plângem și mai tare. Își cere scuze, nu‑i stă în fire să „facă d‑astea”.Dintre noi două, pare că eu sunt „aia cu emoțiile”.Ambele suntem, dar pe subiecte diferite.
Citește continuarea pe platforma editorială UNFINISHED LOVE STORIES.
Acest text face parte din proiectul UNFINISHED LOVE STORIES – o platformă editorială ce publică povești reale despre iubire în sens larg. În fiecare duminică dimineață, la ora 10:00, vei putea citi pe Hotnews.ro și pe unfinishedlove.roo nouă poveste ce dă iubirii o nouă valență. Dacă ai și tu o întâmplare adevărată, unică și imperfectă, care explorează universul relațiilor contemporane, trimite-o către echipa editorială.
Articol scris de Laura Ionescu
Parteneriat media
0
0
