Eu zic că acum sunt bine, n-am de ce să mă îngrijorez. De fiică-mea, ce să zic? Să revină la serviciu și să vadă cum e viața cu serviciu și copil mic! Cât timp îi mai rămâne să umble cu aspiratorul, mopul și soluțiile prin casă? Cel mai tare mă tem pentru nepoata mea! Ea ce apucături o să aibă cu așa o moștenire pe linie maternă?!
Am povestit cu ceva timp în urmă, cum copilăria și adolescența mea și a fratelui meu au fost guvernate de obsesia mamei pentru curățenie. De scandalurile pe care le aveam când se întorcea de la serviciu și găsea vreo scamă pe covor, vreo picătură de ulei pe aragaz (nu vreau să mă gândesc ce-ar fi fost dacă sărea ulei pe perete!) sau stropi de apă pe faianța din baie.
Îmi amintesc că într-o zi am pus ceară la topit, să mă epilez, și, aproape de final, când ceara era lichidă, nu știu cum am pus pe marginea crăticioarei lingura de lemn cu care amestecam, că a naibii s-a dat peste cap și ar fi aterizat pe jos. Eram îngrozită că lingura plină de ceară topită se va lipi de podea și nu voi putea șterge urmele „masacrului”. A fost efectiv ca în filme în fracțiunile acelea de secundă. Vedeam cu încetinitorul cum lingura se îndreaptă amenințător spre podea, în timp ce auzeam în cap urletele și reproșurile maică-mi.
Nu știu când a avut capul meu timp să proceseze atâtea informații și să deruleze atâtea imagini, nu știu cum a reușit să îmi dea clipita aceea de luciditate și să mă facă să reacționez pentru a salva situația. Situația, nu și pe mine… Dar asta mă și interesa! În căderea lingurii, până să ajungă să facă priză cu podeaua, am întins ambele mâini, cu palmele în sus, ca s-o opresc. Și am oprit-o. Lingura plină de ceară fierbinte s-a lipit pe interiorul încheieturii mâinii stângi, unde e pielea mai fină și mai sensibilă… Când am tras s-o dezlipesc, s-a dezlipit cu tot cu niște piele. Semnul îl am și în ziua de azi. Dar am evitat un scandal.
CITEȘTE CONTINUAREA PE TOTUL DESPRE MAME
