Fără să ne dăm seama – așa cum peștele nu se prinde că e în apă –, trăim într-o lume toxică. Critică. Cu noi și cu ceilalți. E ceva ce curge firesc în cultura noastră: încercăm să-i îndreptăm pe ceilalți și să ne îndreptăm pe noi prin judecată.
În ultimul deceniu, s-au scris mii de cercetări care ar trebui să ne spună deja că tot ceea ce reușim să facem e să provocăm – și să ne provocăm – mai multă suferință.
Kristin Neff e, probabil, cea mai recunoscută autoritate în compasiune de sine. Și în efectele ei: departe de a fi o atitudine moale, care ne justifică nereușitele și defectele și ne transformă în ființe leneșe – așa cum tindem să credem –, e o recunoaștere a ceea ce simțim și trăim care ne dă putere.
„Judecata de sine nu poate opri judecata de sine”, scrie Neff. Cea mai bună cale este să ne înțelegem, să ne observăm și să ne dăm grija necesară ca să depășim momentele mai puțin glorioase. Indiferent că e vorba despre mici greșeli, momente obișnuite de nepuțință, eșecuri epice sau catastrofe.
CITEȘTE CONTINUAREA PE PANORAMA.
