USR a inițiat un proiect de lege prin care Uber și Bolt să poată utiliza banda special amenajată pentru transportul public în comun, așa cum se întâmplă acum în cazul taximetrelor. Totodată, USR a mai depus un proiect de lege privind modificarea capacității taxiurilor, de la maxim 5 la maxim 9.

Masina UberFoto: LCVA, Dreamstime.com

”Zilele trecute am depus în Parlamentul României un nou proiect legislativ menit să acorde facilități de circulație șoferilor care lucrează pentru companiile de ride sharing în genul Uber și Bolt. Prin inițiativa pe care o semnez și care este susținută de mai mulți colegi USRPLUS, am solicitat ca autoturismele care efectuează transportul alternativ, respectiv prin intermediul unor platforme precum Uber sau Bolt, să poată utiliza banda special amenajată pentru transportul public în comun, așa cum se întâmplă acum în cazul taximetrelor”, a scris deputatul USR Filip Havârneanu pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, prin această măsură ar putea preveni aglomerația sau ambuteiajele, dar s-ar elimina totodată discriminarea dintre șoferii de Uber și Bold și cei de taxi.

”Eliminăm discriminarea care există între șoferii clasici de taxi și cei la Uber sau Bolt, întrucât ei practică, în definitiv, același tip de serviciu. Contribuim de asemenea și la creșterea mobilității urbane, avem nevoie de decongestionarea benzilor de circulație, nu doar pentru ca toți clienții care solicită transport să ajungă mai repede la destinație, ci și pentru a reduce stresul tuturor din traficul de zi cu zi”, mai spune deputatul.

Taxiul să fie de până la 9 locuri

Havârneanu mai spune că zilele trecute USR a mai depus un proiect de lege privind modificarea capacității taxiurilor.

”Tot zilele trecute am depus un alt proiect de lege în care am solicitat taxiuri cu capacitate mai mare, inițiativa vizând modificarea Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere. Dorim să redefinim taxiul ca autovehicul din categoria autoturisme cu până la maximum 9 locuri, în loc de 5. Găsesc justificat acest proiect pentru că, deseori, apar grupuri mai mari de patru persoane care au nevoie să utilizeze simultan un taxi, poate de la serviciu, poate de la aeroport, iar taximetriștii, în prezent, nu pot lua mai mult de patru persoane în mașină, pentru că ar încălca normele legale în vigoare care îi limitează”, a spus el.