Auzim tot mai des că generațiile de copii de azi sunt diferite radical de cele de ieri: cei de azi au acces la Internet (cu toate avantajele dar și cu riscurile corespunzătoare), că sunt mai ”independenți” (adică mai recalcitranți), că sunt mai puțin respectuoși ș.a.m.d. Există chiar teorii care vorbesc despre o „panică morală” formată în jurul copilului și a copilăriei. La noi, datele oficiale confirmă faptul că adolescenții părăsește tot mai târziu cuibul părintesc pentru a-și croi singuri drumul în viață. Cât de mult încurajează părinții astăzi independența copilului? Care sunt valorile pe care părinții încearcă să i le imprime.
Răspunsurile diferă în România: în orașe sunt altele decât în zonele rurale și chiar și între mama și tați prioritățile sunt diferite. ”Fără a anula relația părinte-copil, copiii moderni devin tot mai mult parteneri și co-creatori ai propriei educații (sigur, fiecare cu rolul determinat de vârstă, competențe și resurse); este o schimbare de paradigmă pe care trebuie să o învățăm cu toții!”, explică psihologul Daniel David.
Prin raportare la SUA, românii raportează semnificativ mai rar independenţa ca valoare pe care doresc să o dezvolte copiilor lor, dar şi obedienţa. Raportat la alte nouă ţări/culturi luate împreună, românii raportează din nou semnificativ mai rar independenţa şi obedienţa. Se poate observa că, în comparaţie cu celelalte ţări/culturi analizate, România are un astfel de indice de autonomie destul de echilibrat, tinzând însă spre lipsa autonomiei maximale; într-adevăr, românii au unul dintre cele mai mici procente privind forma maximă a autonomiei”, scrie psihologul Daniel David în ”Psihologia poporului român”.
”În baza predicțiilor anterioare și a altor date coroborate cu acest fenomen, cred că "părinții mileniari" (și părinții din generația X mai tânără) încurajează mai mult autonomia/independența decât generațiile anterioare de părinți”, explică el într-o discuție cu HotNews.ro.
Legat de faptul că, deși încercăm o apropiere de valorile culturale occidentale (în care copiii tind să capete o viață independentă în preajma vârstei de 18 ani), adolescenții români părăsesc casa părintească la o vârstă tot mai ridicată, profesorul David spune că acest lucru devine un fenomen global. ”Este un fenomen global, nu doar în România are loc. Acest lucru e adesea coroborat cu condițiile socio-economice. Când aceste condiții economice sunt mai precare sau în timpul crizelor economice, tinerii tind să stea mai mult cu părinții. De asemenea, prin prelungirea educației, copiii își prelungesc "dependența" față de familie. În fine, în România nu există o "cultură a chiriei" pe scară largă, oamenii fiind adesea proprietarii locuințelor; în acest cadru nici tinerii nu se mută ușor de la părinți, până când nu reușesc să aibă o locuință a lor”, spune Daniel David.
Este vârsta la care copiii devin rebeli și refuză să își asculte părinții în scădere? ”Într-o anumită măsură asta vine la pachet în încurajarea autonomiei și independenței!”. crede psihologul român. Dar, avertizează el, ”nu i-aș spune lipsă de ascultare; poate și părinții trebuie să-și regândească practicile parentale în care cer ascultare! Fără a anula relația părinte-copil, copiii moderni devin tot mai mult parteneri și co-creatori ai propriei educații (sigur, fiecare cu rolul determinat de vârstă, competențe și resurse); este o schimbare de paradigmă pe care trebuie să o învățăm cu toții!”
Sunt copiii sensibili la modelele promovate pe social media (Instagram) internet și TV? Cum le modifica comportamentul? ”Cu siguranță, modelul din familie devine provocat de modelele din social media, asta mai ales începând cu perioada preadolescenței”, mai spune Daniel David.
Mulți tineri sunt influențați de reclame și încearcă să își ajusteze comportamentul de consum (haine, telefoane, aplicații) . Cum poate părintele să le arate că societatea nu îi percepe în funcție de accesorii ci de calitatea lor umană? ”Cred că părinții ar trebui să-și ghideze copiii spre valori care să le definească calitatea umană, dar și să-i încurajeze să fie la modă, dacă acest lucru este posibil și dacă nu interferează cu calitatea umană/valorile lor fundamentale”, mai spune psihologul român.
Setul de valori al părinților şi consumul cultural propus copiilor
Potrivit unei cercetări sociologice, cea mai importantă valoare prezentă pentru mame este afectivitatea, urmată de cinste, credința religioasă şi confortul material. Cele mai puțin importate valori care rezultă în urma calculării valorilor medii sunt recunoașterea socială și plăcerile.
În cazul valorilor prezente ale tatălui cele mai importante sunt confortul material, afectivitatea şi realizarea materială. Cele mai puțin importante valori pentru tată în prezent sunt prieteniile şi plăcerile. Analizând ierarhia valorilor tatălui în trecut constatăm că pe primele locuri se poziționează independența și confortul material. Pe ultimele poziţii se situează autocontrolul şi creativitatea.
Cele mai multe familii consideră mai importante valorile materiale. Ordinea importanței tipurilor de valori în funcție de distribuția în populație este următoarea: valori materiale, valori emoţionale, urmate de valori morale și valori profesionale
În mediul urban sunt mai importante valorile materiale, relaționale, reflexive, emoționaleșşi profesionale, pe când în mediul rural sunt mai importante decât în mediul urban valorile morale.
Plasarea valorilor pe locuri mai înalte sau mai joase în ierarhia valorilor este determinată şi de nivelul educațional al părinților precum şi de ocupaţia acestora. Există diferenţe semnificative în acest sens din punct de vedere statistic. De exemplu, valorile materiale sunt considerate cele mai importante de mamele care au studii liceale şi cel mai puţin importante de cele cu studii postuniversitare. În cazul taţilor, valorile psihomorale sunt apreciate mai mult de cei ce au absolvit o şcoală profesională, faţă de cei care au absolvit studii postuniversitare.
Timpul petrecut de copil cu familia este folosit în cea mai mare măsură pentru a realiza temele, pentru a lua masa şi pentru activităţi distractive. Acest timp este folosit în cea mai mică măsură pentru a munci şi pentru sport. -Atât de supravegherea cât şi de activităţile copilului se ocupă în cea mai mare măsură mama, urmată de tată şi doar într-o mai mică măsură sunt implicaţi bunicii. Informarea privind oferta de activităţi şi servicii de consum cultural este realizată tot de mamă în cea mai mare parte şi apoi de tată.
Cei mai mulţi părinţi şi membri ai familiei se informează în legătură cu activităţile de timp liber ale copiilor de la educatori, alţi părinţi, colegi şi cărţi. Pentru toate tipurile de activităţi avem medii diferite pentru familiile din mediul urban şi cele din mediul rural. Astfel, în mediul rural sunt propuse în mai mare măsură decât în mediul urban activităţi precum: să citească, să se ocupe cu grădinăritul, să asculte muzică populară, să participe la activităţi gospodăreşti şi să participe la activităţi religioase.
Activităţile cu ponderea cea mai mare în preferinţele copilului sunt: joaca în parc sau pe stradă cu prietenii şi utilizarea calculatorului. Cel mai puţin copiilor le place să vizioneze filme închiriate sau să se ducă la cinema. Se observă o discrepanţă destul de mare între preferinţele copiilor şi propunerile părinţilor. Sursa: Tiberiu Sandu Dughi- Set de valori al părinţilor şi consum cultural propus copiilor
Scurt context istoric: Evoluția ”copilăriei fericite” și a ”independenței” copiilor
În cartea sa ”L’enfant et la vie familiale sous l’Ancien Régime”, P. Ariès, constată diferențe importante între copilăria modernă și cea medievală care nu a fost tocmai una „blândă”, plină de inocență și basm pentru copii.
Odată ce forța fizică le permitea, în general de la 7 ani în sus, copiii primeau sarcini similare cu ale adulților. Faptul că luau parte la tumultul vieții de zi cu zi, cu bune și rele, că jocurile lor erau, în mare măsură, cele jucate și de adulți și hainele lor similare cu ale acestora, ar putea indica lipsa unei culturi a copilăriei. Nici cei mai mici nu beneficiau de o atenție specială din partea adulților. Aceștia, incapabili să muncească, aparțineau comunității.
Adeseori în grija fraților mai mari, a vârstnicilor care nu mai puteau munci sau a vecinătății, erau lipsiți de legăturile emoționale strânse cu părinții. Aceasta nu înseamnă neapărat că adulții nu manifestau afecțiune față de copii, deși cruzimea cu care erau tratați în acele vremuri - fiind binecunoscute practicile de abandon, de infanticid, abuz și neglijare soldate adeseori cu decesul copiilor - pune sub semnul întrebării afecțiunea.
În ceea ce privește educația, lucrurile au stat diferit în funcție de starea economică și apartenența la clasa socială a familiei. Copiii familiilor din elita societății, primeau educație, fie acasă, fie în școală, fiind pregătiți spre a munci în serviciile religioase, militare și mai târziu birocratice Totuși numărul acestora era redus. Majoritatea copiilor erau ținuți acasă și pregătiți pentru a prelua treptat responsabilități specifice adulților, de regulă copiii urmând căi similare cu ale părinților în privința ocupației.
În familiile care nu-și permiteau să crească copiii, aceștia erau adeseori trimiși, după vârsta de 7 ani, spre a-și face ucenicia în alte case unde munca lor era mai profitabilă, alții erau vânduți sau oferiți ca și garanție pentru diferite împrumuturi.
În perioada Renașterii, efervescența intelectuală a adus o serie de inovații științifice și culturale, care aveau să influențeze și viziunea asupra copilului și a copilăriei în secolele XV și XVI. Pedagogia umanistă „a îmblânzit” atitudinea represivă îndreptată asupra copiilor în perioada medievală, punând accent pe unicitatea, autonomia intelectuală și interesele lor. Adultul menținea încă decizia asupra cunoștințelor, valorilor și a comportamentului ce trebuiau transmise și formate la copii. Totuși, interesul față de copii s-a reflectat în valoarea morală și educațională a jocurilor și în încurajarea unui comportament creștin prin picturi și jucării.
Ideea potrivit căreia copiii ar trebui să sprijine economia familiei de la o vârstă foarte fragedă, fundamentală pentru societățile agricole, a fost abandonată treptat în favoarea participării la educație. Aceasta înseamnă că atât copiii, cât și adolescenții devin pasivi și dependenți economic. Nuclearizarea treptată a familiei și reducerea numărului de copii dintr-o familie, schimbă și relațiile copii - părinți, respectiv frați - surori. În lipsa suportului din partea vecinătății, a familiei extinse și a fraților mai mari, părinții petrec mai mult timp împreună cu copiii. Reducerea mortalității infantile, ca urmare a progreselor din sferă medicală, îi determină pe părinți să investească mai mult, din punct de vedere emoțional, în copiii lor. Totodată a apărut nevoia găsirii de alternative de îngrijire.
În prezent, deși se recunoaște nevoia copilului de a petrece cât mai mult timp alături de familie, constatăm că, adeseori copilul din ziua de azi, este plasat/deplasat, în decursul unei zile, dintr-o instituție în alta. Luat de la școală, este dus la afterschool, apoi la diverse cluburi pentru a urma varii cursuri, iar daca mai rămâne timp liber și-l petrece adeseori în locuri de joacă, special amenajate. Nu doar procesul de învățare este structurat și controlat în prezent, ci și jocul copiilor.
Surse utilizate:
Voicu B și Voicu M. Valori ale romanilor 1993-2006
Anca Bejenaru:Copilul și copilăria din perspectiva schimbărilor sociale
Lascarides, V. Celia, & Hinitz, Blythe Simone Farb. 2000. History of early childhood education, New York: Falmer Press
David Daniel: Psihologia poporului roman. Profilul psihologic al romanilor intr-o monografie cognitiv-experimentala
P. Ariès, ”L’enfant et la vie familiale sous l’Ancien Régime”,
Stearns, Peter N. 2005. Growing up: The History of Childhood in a Global Context, Charles Edmondson Historical Lectures
Tiberiu Sandu Dughi- Set de valori al părinţilor şi consum cultural propus copiilor
8
2
