Stimulentul pentru părinții care sunt în concediu de creștere a copilului și aleg să se întoarcă la serviciu înainte de șase luni va crește de la 650 de lei la 1.500 de lei, a anunțat joi ministrul Muncii, Raluca Turcan.

IndemnizatieFoto: Agerpres

Ea a anunțat că astăzi vor fi puse în dezbatere publică două proiecte: unul care vizează eliminarea cumulului salariu/pensie în sistemul de stat și celălalt pentru creșterea stimulentului de reinserție pentru părinți.

Astfel, conform unui proiect de ordonanță de urgență, crește stimulentul de reinserție pentru părintele care optează să se întoarcă la muncă înainte de șase luni, în condițiile în care se afla în concediul pentru creșterea copilului.

Stimulentul va fi majorat de la 650 de lei la 1.500 de lei.

"Este o măsură care crește veniturile părinților, scade riscul de deprofesionalizare, asigură forță de muncă angajatorilor și aduce și un plus financiar substanțial la buget (...) Aşa, poate apela la servicii profesionale de îngrijire a copilului”, a spus ministrul Muncii.

Stimulentul de reinserție se acordă părinților care revin mai repede la serviciu din concediul de creștere a copilului și nu se poate cumula cu indemnizația de creștere a copilului. Stimulentul se acordă în baza unei cereri din partea părintelui.