Una dintre criticile aduse Guvernului Cîțu este ignorarea femeilor la formarea cabinetului de miniștri. Doar o femeie se află între cei 21 de membri ai Guvernului- Raluca Turcan (PNL), propusă la Ministerul Muncii. Guvernele fără femei în România sunt specifice anilor '90. Abia după anul 2000, principiul egalității de șanse a câștigat mai multă importanță, iar femeile au fost luate în considerare la formarea guvernelor. După 2000, a mai existat un Guvern cu o singură femeie ministru: Guvernul Tăriceanu 2. HotNews.ro face un scurt istoric al femeilor din guvernele României din decembrie 1989 până în prezent. Vezi în ce guverne s-au aflat cele mai multe femei și în ce guverne nu au existat deloc miniștri femei.

Raluca Turcan Foto: PNL

Avocatul Poporului, după ce a primit sesizări că în componenţa noului Guvern este o singură femeie: Decizia de desemnare a membrilor Cabinetului este una eminamente politică

Femeile din guvernele României

Guvernul Petre Roman I (26 decembrie 1989- 28 iunie 1990)

Nicio femeie

Guvernul Petre Roman II (28 iunie 1990-16 octombrie 1991)

Nicio femeie

Guvernul Theodor Stolojan (16 octombrie 1991-19 noiembrie 1992)

Nicio femeie

Guvernul Nicolae Văcăroiu (19 noiembrie 1992-11 decembrie 1996)

  • Daniela Bartoș - ministrul sănătății, dar este numită abia în august 1996

Guvernul Victor Ciorbea (12 decembrie 1996- 30 martie 1998)

Nicio femeie

Guvernul Radu Vasile (17 aprilie 1998- 22 decembrie 1999)

Nicio femeie

Guvernul Mugur Isărescu (22 decembrie 1999- 28 decembrie 2000)

  • Smaranda Dobrescu- ministrul muncii
  • Anca Boagiu- ministrul transporturilor, numită în iunie 2000.

Guvernul Adrian Năstase (28 decembrie 2000-21 decembrie 2004)

  • Hildegard- Carola Puwak - Ministrul integrării europene
  • Rodica-Mihaela Stănoiu- Ministrul justiției
  • Elena Dumitru - ministrul muncii
  • Ecaterina Andronescu - ministrul educației
  • Daniela Bartoș - ministrul sănătății
  • Silvia Ciornei- ministrul pentru IMM-uri
  • Adriana Țicău- Ministrul comunicațiilor

Guvernul Călin Popescu Tăriceanu I (29 decembrie 2004 - 5 aprilie 2007)

  • Monica Macovei- ministrul Justiției
  • Anca Boagiu- ministrul integrării europene
  • Mona Muscă- ministrul culturii
  • Sulfina Barbu- ministrul mediului

Guvernul Călin Popescu Tăriceanu II (5 aprilie 2007 - 22 decembrie 2008)

  • Mariana Câmpeanu- ministrul muncii

Guvernul Emil Boc I (22 decembrie 2008 - 23 decembrie 2009)

  • Ecaterina Andronescu- ministrul educației
  • Monica Iacob Ridzi, urmată de Luminița Plăcintă- ministrul tineretului si sportului
  • Elena Udrea- ministrul turismului

Guvernul Emil Boc II (23 decembrie 2009- 6 februarie 2012)

  • Sulfina Barbu- ministrul muncii, numită în septembrie 2011
  • Anca Boagiu- ministrul transporturilor, numită în septembrie 2010
  • Elena Udrea- ministrul dezvoltării

Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu (9 februarie 2012 - 7 mai 2012)

  • Claudia Boghicevici- ministrul muncii

Guvernul Victor Ponta I (7 mai 2012 - 21 decembrie 2012)

  • Mona Pivniceru- ministrul justiției, numită în august 2012
  • Mariana Câmpeanu- ministrul muncii
  • Ecaterina Andronescu- ministrul educației, numită în iunie 2012
  • Rovana Plumb- ministrul mediului

Guvernul Victor Ponta II (21 decembrie- 5 martie 2014)

  • Mona Pivniceru- ministrul justiției
  • Rovana Plumb- ministrul mediului
  • Mariana Câmpeanu- ministrul muncii
  • Ramona Mănescu- ministrul transporturilor, numită în august 2013
  • Lucia Ana Varga- ministrul delegat pentru ape și păduri
  • Maria Grapini- ministrul delegat pentru IMM
  • Doina Adriana Pană- ministrul delegat pentru dialog social

Guvernul Victor Ponta III (5 martie- 13 decembrie 2014)

  • Ioana Petrescu- ministrul finanțelor
  • Rovana Plumb- ministrul muncii
  • Gabriela Szabo- ministrul Tineretului si Sportului
  • Doina Pană- ministrul delegat pentu ape și păduri
  • Aurelia Cristea- ministrul delegat pentru dialog social

Guvernul Victor Ponta IV (17 decembrie 2014- 4 noimebrie 2015)

  • Sevil Shhaideh- ministrul dezvoltării, numită în mai 2015
  • Grațiela-Leocadia Gavrilesc- ministrul mediului
  • Rovana Plumb- ministrul muncii
  • Gabriela Szabo- ministrul tineretului si sportului

Guvernul Dacian Cioloș (17 noiembrie 2015- 4 ianuarie 2017)

  • Anca Paliu Dragu- ministrul finanțelor
  • Raluca Alexandra Prună- ministrul justiției
  • Cristiana Pașca- Palmer- ministrul mediului
  • Delia Popescu- ministrul pentru societatea informațională, numită în august 2016
  • Claudia Ana Costea- ministrul muncii
  • Aura Carmen Răducu- ministrul fondurilor europene
  • Corina Șuteu- ministrul culturii, numită în mai 2016
  • Elisabeta Lipă- ministrul tineretului
  • Maria Ligor- ministrul delegat pentru românii de peste hotare, numită în iulie 2016
  • Violeta Alexandru- ministrul delegat pentru dialog social

Guvernul Sorin Grindeanu (4 ianuarie 2017-29 iunie 2017)

  • Sevil Shhaideh- vicepremier și ministrul dezvoltării
  • Grațiela-Leocadia Gavrilescu- ministrul mediului și vicepremier, numită în martie 2017
  • Carmen Dan - ministrul afacerilor interne
  • Lia Olguța Vasilescu- ministrul muncii
  • Mihaela- Virginia Toader- ministrul fondurilor europene
  • Rovana Plumb- ministrul fondurilor europene, numită în februarie 2017
  • Adriana Petcu- ministrul apelor și pădurilor
  • Andreea Păstârnac- ministrul delegat pentru românii de pretutindeni
  • Ana Birchall- ministrul delegat pentru afaceri europene

Guvernul Mihai Tudose (29 iunie 2017- 16 ianuarie 2018)

  • Sevil Shhaideh- vicepremier și ministrul dezvoltării
  • Grațiela-Leocadia Gavrilescu- vicepremier și ministrul mediului
  • Carmen Dan- ministrul de interne
  • Lia Olguța Vasilescu- ministrul muncii
  • Rovana Plumb- ministrul fondurilor europene
  • Doina Pană- ministrul apelor și pădurilor
  • Andreea Păstârnac- ministrul delegat pentru românii de pretutindeni

Guvernul Viorica Dăncilă (29 ianuarie 2018- 10 octombrie 2019)

  • Grațiela Gavrilescu- vicepremier și ministrul mediului
  • Ana Birchall- vicepremier pentru implementarea Parteneriatelor Strategice ale României, ulterior ministrul justiției
  • Carmen Dan - ministrul de interne
  • Ramona Mănescu- ministrul afacerilor externe, numită în iulie 2019
  • Sorina Pintea- ministrul sănătății
  • Ecaterina Andronescu- ministrul educației (noiembroe 2018- 2 august 2019)
  • Lia Olguța Vasilescu- ministrul muncii
  • Rovana Plumb- Ministrul Fondurilor Europene
  • Ioana Bran- ministrul tineretului și sportului
  • Natalia Intotero- ministrul delegat pentru românii de pretutindeni

Guvernul Ludovic Orban I și II (4 noiembrie 2019 - 7 decembrie 2020)

  • Raluca Turcan- vicepremier
  • Monica Anisie- ministrul educației
  • Violeta Alexandru- ministrul muncii