Zece trenuri de călători care se întorc duminică de pe Valea Prahovei în Capitală au un număr dublu de vagoane față de o zi obișnuită, ajungând la aproape 80, anunță compania.

TrenFoto: enjoyphotography.ro

Compania spune că peste 6.600 de turiști se vor putea întoarce de la munte cu trenul în Capitală, față de 3.600 într-o zi obișnuită.

CFR Călători operează in intervalul orar vizat un număr de 10 trenuri pe relația Brașov-București, 6 trenuri în rang de Interregio și 4 în rang de tren Regio. Este vorba de trenurile IR 1634, R 3006, IR 1636, IR 347, R 3008, R 3010, IR 1746, R 3012, IR 1646 și IR 1538.

Capacitatea totală medie zilnică a acestor trenuri este de cca 3.600 locuri. În zilele de duminică, această capacitate este suplimentată cu cca 25%, ceea ce înseamnă peste 900 locuri.

La ora 12.00, Centrul INFOTRAFIC a transmis că valorile de trafic au început să crească pe DN 1 Brașov - Ploiești, între stațiunile montane Predeal și Bușteni, dar și de la ieșire din Sinaia către Comarnic, pe sensul de coborâre, unde pe alocuri se circulă în coloană, cu viteză redusă.

Polițiștii acționează în dispozitivul de siguranță rutieră pentru fluidizarea traficului pe raza tuturor stațiunilor montane de pe Valea Prahovei.

Pentru autoturisme, rutele alternative la DN 1 Brașov - Ploiești - București sunt următoarele:

- DN 1A Brașov – Cheia – Ploiești

- DN 73 Râșnov – Câmpulung – Pitești

- DN 73 Râșnov – Câmpulung – DN 72A – Târgoviște

- DN 71 Sinaia – Târgoviște – București.