Un tren de la Timișoara la București a făcut aproximativ 17 ore. Din cauza întârzierii de peste 8 ore pe calea ferată, mai multe dansatoare de performanță au fost nevoite să își înceapă încălzirea pe culoarele trenului ca să poata ajunge direct la concurs.

HotNews.roFoto: Hotnews

Fetele au plecat spre București vineri seara în jurul orei 21.00 și se așteptau să ajungă la destinație dimineața, la ora 5.30, însă după o călătorie de 17 ore ele erau tot în tren, așa că s-au îmbrăcat pentru concurs și au început să-și facă încălzirea pe culoar.

"Încalzire și pregătire cu priveliște pentru concursul, la care oricum ajungem tarziu. Haz de necaz, facem poze și încercăm să nu stricăm freza. Trebuia să ajungem la 5.30 la București, avem peste 7 ore întârziere și suntem tot în tren”, a scris coregrafa trupei pe Facebook.

Fetele au ajuns în București cu o întârziere de peste 8 ore, dar au reușit să participe la concurs și chiar au lut și premii.

Unii copii au fost însoțiți și de părinți, care spun că nu vor lăsa situația așa.

"Am depus o plângere. Am trecut prin tot felul de momente, pentru că și copiii au nevoie de mâncare, de apă, nu am fost pregătiți, am zis că venim aici, luăm micul dejun și apoi mergem la concurs", a declarat pentru Digi 24 mama uneia dintre fete.

Unul dintre mecanicii trenului a spus pentru Digi 24 că trenul, unul privat, a ajuns cu o întârziere atât de mare pentru că s-a defectat locomotiva la Lugoj.