DNA a renunțat la măsura preventivă pentru fostul ministru de Finanțe Sebastian Vlădescu, pus inițial sub control judiciar în dosarul în care este urmărit pentru luare de mită și trafic de influență, au precizat, pentru Mediafax, surse judiciare.

Sebastian Vladescu la DNA (foto arhiva)Foto: Agerpres

Sursele citate au spus că procurorii DNA au renunțat la măsura preventivă (control judiciar) pentru Sebastian Vlădescu, fost ministru de Finanțe, și pentru Ionuț Costea, acesta fiind primul care a beneficiat de acest demers.

În mai 2018, Sebastian Vlădescu a fost pus sub control judiciar pe cauțiune în valoare de 1 milion de euro. Acesta a depus sume de bani în euro și în lei, garanții mobiliare asupra unor lingouri de aur în cantitate totală de 3 kg (evaluate la 109.740,26 euro), garanţii reale imobiliare asupra unor bunuri imobile evaluate la 488.640 euro, garanţii reale mobiliare asupra unor sume de bani aflate în mai multe conturi bancare până la concurenţa valorii cauţiunii stabilite de procurori.

DNA a anunţat, în luna aprilie, că fostul ministru de Finanţe, Sebastian Vlădescu, este urmărit penal pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

Potrivit procurorilor, "în perioada 2005-2014, oficiali români sau persoane cu influenţă asupra acestora ar fi primit, de la o companie străină, în baza unor înţelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca, în schimbul acestor sume, să se asigure încheierea contractelor şi plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată a liniei Bucureşti-Constanţa, precum şi plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferată care fusese deja realizată de aceeaşi companie".

Procurorii au transmis că banii încasaţi ilegal reprezentau procente din valoarea fiecărei plăţi făcute de statul român şi erau achitaţi succesiv, pe măsură ce compania constructoare încasa, la rândul ei, contravaloarea lucrărilor efectuate, de la statul român, respectiv de la compania C.N. C.F.R.

"În acest context, în prima parte a anului 2005, suspectul Vlădescu Sebastian împreună cu Costea Mircea Ionuţ şi Mititelu Mihaela, a pretins de la reprezentanţii unei companii un comision de 3,5% din valoarea contractelor ce urmau a fi încheiate cu C.N.C.F.R. S.A. privind reabilitarea căii ferate Bucureşti – Constanţa pentru ca, în schimbul acestui comision, să îşi exercite atribuţiile care îi reveneau în calitate de ministru al finanţelor publice, respectiv să aprobe finanţarea suplimentară necesară pentru încheierea contractelor, precum şi pentru a îşi exercita ulterior atribuţiile referitoare la asigurarea fondurilor necesare plăţii facturilor pentru lucrările efectuate", explica DNA la momentul demarării investigaţiilor.

În perioada 2008-2009, în baza acestei înţelegeri, Sebastian Vlădescu ar fi primit un milion de euro, reprezentând partea sa din comisionul pretins, în conturile bancare ale unor societăţi comerciale pe care le controla.

Ulterior, între 2009-2010, fostul ministru de Finanţe, Sebastian Vlădescu, ar fi acceptat de la reprezentantul companiei străine promisiunea sumei de două milioane de euro iar, în perioada noiembrie 2011- septembrie 2013, ar fi primit 65.000 de euro, sub forma finanţării activităţii unei companii offshore, unde avea calitatea de asociat, explicau procurorii.

"De asemenea, în acelaşi context, suspectul Vlădescu Sebastian, în perioada septembrie 2010 – ianuarie 2013, a pretins şi primit de la aceeaşi persoană suma totală de 2.117.000 euro. În schimbul acestor sume de bani, suspectul Vlădescu Sebastian urma să îşi exercite influenţa pe care a pretins că o avea asupra ministrului transporturilor pentru a-l determina să asigure finanţarea necesară plăţii facturilor aferente lucrărilor efectuate la tronsonul de cale ferată Bucureşti-Constanţa", susţine DNA.