Dan Barna aduce "clarificări" pe Facebook în urma controverselor generate de afirmația potrivit căreia dacă el ar fi fost președinte, "drama de la Caracal nu s-ar fi întâmplat". Liderul USR susține că declarația sa a fost scoasă din context și încearcă să explice că nu crede că dacă ar fi președinte "nu s-ar mai întâmpla nicio nenorocire în România", dar crede că președintele, care conduce CSAT, se poate asigura că instituțiile care se ocupă de siguranța publică a cetățenilor funcționează cum trebuie.

Dan BarnaFoto: Agerpres

După controversele din spațiul public, Dan Barna revine joi cu precizări, spunând că vrea să clarifice "o afirmație care a fost scoasă din context" după emisiunea de la TVR la care a participat miercuri seară.

"Evident, nu cred că dacă aș fi președinte nu s-ar mai întâmpla nicio nenorocire în România, dar cred că președintele, care conduce CSAT-ul, se poate asigura că instituțiile care se ocupă de siguranța publică a cetățenilor funcționează cum trebuie", susține Barna.

Liderul USR spune că modul în care au acționat Poliția și celelalte instituții publice în ultimele două săptămâni este rezultatul unei degradări continue de ani de zile, în care nimeni nu a pus nici măcar o întrebare, iar, în viziunea sa, președintele nu lucrează doar în timpul crizelor, el trebuie să lucreze mai ales între crize tocmai pentru a preveni disfuncționalitățile din instituții care ajung să producă drame.

"Președintele poate impulsiona o reformă la nivelul tuturor instituțiilor din stat, președintele poate seta un standard în privința modului de lucru între instituțiile statului, președintele poate cere de la Guvern respectarea criteriilor de competență în numirea oamenilor în instituții. Cred că în 5 ani de mandat se pot schimba multe în sistem cu o implicare continuă din partea președintelui", adaugă Barna.

Ce a declarat Dan Barna miercuri seară, la TVR 1:

Realizator: Cum ar fi arătat România cu dvs președinte zilele astea, ce ati fi făcut altfel?

Barna: (minutul 22) Eu vreau să cred că, dacă eu aș fi fost președinte, drama de la Caracal nu s-ar fi întâmplat (pauză)

Realizator: Ăsta e un lucru mare.

Barna: ...pentru că nu a fost un incident nefericit, ci efectul unei degradări continue de ani de zile aceea ce înseamnă funcționarea instituțiilor statului.

Întrebat ce soluții ar fi propus pentru ceea ce s-a întâmplat la Caracal, Barna a spus: "Viteză mai mare de reacție. Dincolo de asta, convocarea mai rapidă a CSAT, o solicitare de date din primul moment, ceea ce trebuie să facă un președinte cum o să fiu".

Dan Barna, candidatul Alianței USR-PLUS la prezidențiale, a mai afirmat că președintele Iohannis s-a poziționat diferit în problemele statului față de fostul președinte "extra jucător" Traian Băsescu. "Este o decizie și o poziționare în oglindă cu domnul Băsescu, președintele Iohannis a decis să meargă la celălalt capăt al segmentului. Am avut un președinte extra jucător, am avut un președinte prezent doar în situații de criză", a afirmat liderul USR.