Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, spune despre fostul deputat PSD Sebastian Ghiță, fugit în Serbia, că ar fi bine să ne întrebăm "mai degrabă" când se va întoarce în țară Sebastian Ghiță, ci nu când a plecat. Ea a mai spus despre fostul parlamentar PSD că "e bine să vină în țară", pentru că a observat că are foarte multe lucruri de spus și o poate face mai bine din România.

Sebastian GhitaFoto: TVR

"Eu cred că ar fi mai degrabă bine să ne punem întrebarea când vine Sebastian Ghiță, nu când a plecat. Eu zic că e bine să vină, că am observat că are foarte multe lucruri de spus. Cred că o poate face mai bine din România decât din afară", a declarat Carmen Dan, la bilanțul Poliției de Frontieră pe anul 2018, potrivit Mediafax.

În România, fostul parlamentar a fost văzut ultima oară în noaptea dinspre 19 spre 20 decembrie 2016, când pleca de la un eveniment organizat de SRI, mergând acolo în calitatea sa de membru al Comisiei parlamentare de control. Poliţiştii care îl filau la cererea procurorilor l-au pierdut. Potrivit unor surse, Ghiţă conducea pe DN1 cu peste 200 km/h, iar la un moment dat un alt autoturism i-ar fi blocat pe poliţişti. Ulterior, maşina lui Ghiţă a fost găsită la locuinţa sa, astfel că poliţiştii au crezut că doarme.

Ghiță a fost prins în Serbia în aprilie 2017, după ce a fost dat în urmărire generală prin Interpol, la cererea autorităților române, pentru șantaj, dare de mită, trafic de influență, spălare de bani și deținere de informații confidențiale. În iulie 2018, instanța supremă din Serbia a respins cererea de extrădare și i-a acordat lui Ghiță azil politic. În această perioadă, el a avut mai multe intervenții la Antena 3 și România TV, în care a susținut că a fost persecutat de DNA.

Sebastian Ghiță a făcut un denunț împotriva fostei șefe a DNA, susținând că i-a dat bani lui Kovesi pentru aducerea în țară a lui Nicolae Popa. În urma acestui denunț, Secția pentru investigarea infracţiunilor din justiţie a început urmărirea penală a Laurei Codruța Kovesi, pentru luare de mită, abuz în serviciu și mărturie mincinoasă.