Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Franța: A 15-a săptămână de proteste pentru mișcarea vestelor galbene

de DG     HotNews.ro
Sâmbătă, 23 februarie 2019, 19:54 Actualitate | Esenţial


Protest veste galbene
Foto: Captura Twitter
Mii de persoane au demonstrat sâmbătă la Paris şi în alte oraşe din Franţa şi zeci au fost arestate, mişcarea antiguvernamentală "vestele galbene" intrând astfel în cea de-a 15-a săptămână de proteste, relatează Agerpres.

Circa 11.600 de persoane au participat la proteste la nivel naţional, dintre care 4.000 în capitală, a declarat Ministerul de Interne francez. O creştere faţă de săptămâna trecută, când 10.200 de persoane au luat parte la mişcare, dintre care 3.000 la Paris. Paisprezece persoane au fost arestate la Paris, însă protestatarii au mărşăluit în mare parte paşnic în prezenţa a numeroase forţe de ordine. Circa 15 persoane au fost arestate în oraşul Clermont-Ferrand (centru) şi obiecte potenţial periculoase au fost confiscate înainte de marşul la care au participat 2.500 de persoane.

La Paris, demonstranţii s-au adunat pe Champs-Elysees pentru ceea ce ei au numit un "marş prin cartiere frumoase", îndreptându-se spre Luvru şi Opera din Paris. Ei urmau să-şi încheie marşul la Trocadero vis-a-vis de Turnul Eiffel.

Mişcarea "vestelor galbene" a început în noiembrie ca protest la creşterea planificată a preţurilor la combustibili. De atunci, mişcarea a luat amploare transformându-se într-un protest mai larg împotriva reformelor guvernului preşedintelui francez Emmanuel Macron.

În Clermont-Ferrand, din centrul Franţei, magazinele au rămas închise datorită temerilor legate de posibile violenţe. La faimosul Castel Chambord, sute de persoane s-au adunat pe peluză, în faţa clădirii, pentru un picnic paşnic.

Săptămâna trecută, filozoful evreu Alain Finkielkraut a fost ţinta insultelor, unele dintre ele antisemite, atunci când s-a intersectat în capitală cu protestatari din mişcarea "vestelor galbene". Incidentul a fost condamnat în toată Franţa şi, ca răspuns, mii de persoane au protestat împotriva antisemitismului.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















1664 vizualizari


ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version