​Peste 71.000 de cazuri de infectii respiratorii acute a fost inregistrate in perioada 3-9 octombrie, cu 37,4 % mai multe comparativ cu aceeasi perioada a sezonului trecut, potrivit datelor prezentate de Centrul National de Supraveghere si Control a Bolilor Transmisibile (CNSCBT), citat de News.ro.

RacealaFoto: Gandul

Centrul National de Supraveghere si Control a Bolilor Transmisibile a prezentat evolutia infectiilor respiratorii acute si a gripei in sezonul 2016-2017, saptamana 3-9 octombrie.

La nivel national, numarul total de cazuri de infectii respiratorii acute (gripa clinica neconfirmata, infectii acute ale cailor respiratorii superioare si pneumonii) a fost de 71.812, cu 37.4 % mai mare comparativ cu situatia inregistrata in aceeasi saptamana a sezonului precedent, cand au fost inregistrate 52.258 de astfel de cazuri.

In saptamana 3 - 9 octombrie nu s-au inregistrat, la nivel national, cazuri de gripa clinica, comparativ cu 18 cazuri inregistrate in aceeasi perioada din 2015.

Medicii recomanda populatiei vaccinarea antigripala, pentru a preveni complicatiile grave ale gripei.