Beneficiarii programului Casa Verde au pierdut 12 milioane de euro în cele două luni în care programul a fost blocat, consumatorii fiind afectați că nu au putut să instaleze panouri solare din timp pentru a scăpa de grija facturilor la energie electrică în această iarnă, potrivit Kilowat, una dintre companiile de instalare și consultanță în domeniul fotovoltaicelor.

Instalator panouri fotovoltaiceFoto: Anthonyata / Dreamstime.com

Potrivit calculelor Kilowat, cei 87.000 de beneficiari ai programului Casa Verde pierd lunar 6 milioane de euro până când vor fi instalate panourile fotovoltaice, care să-i scape de facturile la curent electric.

„Iar beneficiarii vor continua să plătească această sumă lunar, atâta timp cât încă nu au instalate panouri fotovoltaice care să asigure energia necesară în gospodării. Românii își doresc să scape de această povară financiară, să nu mai aibă grija facturilor la energie electrică și, deci, să beneficieze de avantajele sistemelor fotovoltaice cât mai repede, mai ales că au fost afectați și dezamăgiți de suspendarea acestui program”, declară Albert Soare, fondator Kilowat, potrivit unui comunicat al companiei.

Reprezentanții companiei au explicat că, pentru a analiza impactul financiar al blocării programului Casa Verde, au luat în calcul numărul de beneficiari (87.000) raportat la o producție medie lunară de 500 KW a unui sistem de 5 KW și la prețul mediu al kilowatului pentru consumatori casnici (0,7 lei), ceea ce duce la o pierdere de 6,08 milioane euro lunar.

Furnizorii de panouri stau cu stocurile blocate

Blocarea programului Casa Verde are impact negativ și asupra afacerilor din piață, cu pierderi semnificative, blocarea de bani în stocurile de panouri fotovoltaice pentru beneficiari și cheltuieli suplimentare neprevăzute pentru compensarea pierderilor.

Totodată, compania Kilowat a făcut demersuri către autoritățile publice pentru deblocarea programului Casa Verde, având în vedere că beneficiarii așteptau instalarea cât mai repede a panourilor solare.

În rândul românilor, fie că sunt beneficiari sau nu ai programului Casa Verde, există un interes tot mai mare pentru scăparea de facturile la energie electrică, mai ales că amortizarea investiției în panouri solare poate fi recuperată în 2-4 ani, mai spun reprezentanții companiei.

„Suspendarea programului Casa Verde Fotovoltaice, în timp ce era în desfăşurare, are un efect negativ asupra business-urilor din domeniu și întregii piețe, dar în mod special asupra beneficiarilor finali, românii fiind “total dezamăgiți” de blocarea programului și “neîncrezători” în reluarea acestuia.

Românii sperau să instaleze panouri fotovoltaice în această iarnă și să scape astfel de grija facturilor la energie electrică, însă, în schimb, s-a instalat o temere foarte mare privind o eventuală reluare a procedurii de înscriere a instalatorilor în programul Casa Verde, aspect ce ar amâna și mai mult întreg procesul”, se precizează în comunicat.

Citiți și: Cadou otrăvit pentru prosumatori: cum se pot întoarce împotriva lor beneficiile primite prin lege

Programul Casa Verde Fotovoltaice va fi deblocat. Soluția anunțată de ministrul Mediului

Sursa foto: Dreamstime