Horea-Mihai Bădău e lector universitar doctor și predă la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București din 2008; are 51 de ani și din septembrie 2021 e în concediu fără plată. Aproape oricine a trecut prin FJSC a auzit despre el că face avansuri studentelor, scrie Rise Project într-un articol ce arată, prin mărturiile unor foste studente, că lucrurile care se spuneau pe holurile facultății erau adevărate.

Studenti la universitateFoto: Photographerlondon | Dreamstime.com

„Din poveștile lor, reiese un tipar de comportament al lui Bădău: în toți acești ani, a ales studente pe care le-a contactat în privat și, dacă ele i-au răspuns la mesaje, a dus conversația într-o direcție în care le-a sugerat repetat că au nevoie de un bărbat ca el în viața lor.

Fiindcă majoritatea s-au temut să-i spună să înceteze, a mers mai departe: le-a sunat noaptea, le-a invitat în oraș, la el acasă, în Vamă. Le-a angajat, le-a coordonat practica, le-a trimis poezii, le-a spus ce consideră el „feminin”, le-a așteptat cu flori la cămin, le-a făcut declarații de dragoste și, în cele din urmă, avansuri. S-a transformat în agresor când a ajuns să aibă relații sentimentale cu studentele, abuzându-le emoțional și psihologic, ne-au confirmat mai mulți experți.

Psihologii, juriștii și activiștii cu care am vorbit spun că Bădău a ieșit cu mult din granițele relației profesor-student, încălcând prevederile Codului de Etică universitară și ale Legii Educației. Experții mai spun că a abuzat de puterea pe care o avea și că majoritatea comportamentelor lui constituie hărțuire sexuală”, se spune în investigația Rise Project.

Horea-Mihai Bădău a precizat pentru Rise Project că „nu am abuzat niciodată de nimeni, nu am hărțuit niciodată pe nimeni, nici sexual, nici în alt fel”. Într-un drept la replică transmis HotNews.ro, Horea-Mihai Bădău susține că articolul Rise Project este compus din „povești”.

Citește întreaga investigație pe Rise Project.

foto articol: © Photographerlondon | Dreamstime.com