Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a dat explicații, miercuri, în plenul Senatului privind cele două proiecte de legi ale Educației care ar urma să intre în dezbaterea Parlamentului, ea spunând că se vorbește de mulți ani despre o reformă a educaţiei, dar 2023 este anul în care poate fi închis „acest ciclu al încercărilor” și începută aplicarea măsurilor care „vor schimba faţa învăţământului din ţara noastră”. Legat de una dintre cele mai contestate prevederi - posibilitatea liceelor de a organiza examen de admitere pentru 60% din locuri, după Evaluarea Națională, Deca a susținut din nou că s-a ținut cont de observațiile primite.

Ligia DecaFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Ea a spus că orice „schimbare sistemică” în educaţie se poate face doar cu sprijinul celor care beneficiază de aceste schimbări şi că și-a dedicat ultimii șapte ani proiectelor de legi ale educaţiei, care „nu sunt doar bune, ci şi extrem de necesare”.

  • „Ştiu că despre o reformă a educaţiei se vorbeşte de mulţi ani. 2023 este anul în care putem închide acest ciclu al încercărilor şi să începem să aplicăm măsurile care vor schimba faţa învăţământului din ţara noastră, pentru că România educată, coezivă şi puternică este viitorul pe care îl putem construi numai împreună”, a susținut Ligia Deca.

Ea a mai arătat că o lege bună se asigură că orice elev merge la şcoală, indiferent de mediul din care provine şi de veniturile familiei în care s-a născut, pentru că „dreptul la educaţie nu trebuie să fie îngrădit de limitele financiare ale părinţilor”.

  • „O lege bună înseamnă colaborare consimţită, bazată pe încredere, între familii şi şcoală, într-un cadru de guvernanţă care să susţină aportul fiecărui actor în educaţie – cadre didactice, părinţi, elevi, autorităţi publice locale.
  • O lege bună preia lecţiile învăţate în crizele succesive din ultimii ani. Digitalizarea, utilizarea progresului ştiinţifico-tehnologic şi construirea rezilienţei devin părţi integrante ale educaţiei, pentru o Românie cu viitor.
  • Finalizarea dezbaterii parlamentare va fi doar începutul unui mare şantier de transformare. Şi vom avea nevoie, ca ţară, de toate minţile şi resursele pe care le avem şi care înţeleg că viitorul este al celor care au încredere şi lucrează, onest, împreună.
  • Pentru că legile pe care le vom dezbate împreună sunt nu doar bune, ci şi extrem de necesare, dacă ne uităm la toţi indicatorii de performanţă ai sistemului pe care îi avem la dispoziţie”, a declarat ea.

Despre admiterea separată la liceu: Am venit în întâmpinarea observațiilor primite

Legat de una dintre cele mai contestate prevederi - posibilitatea liceelor de a organiza examen de admitere pentru 60% din locuri, după Evaluarea Națională, Deca a susținut din nou că s-a ținut cont de observațiile primite:

  • „Varianta inițială (n.r. - făcută de Sorin Cîmpeanu), care prevedea că liceele pot organiza alegeri pe 90% din locuri, a fost ajustată. Acum avem admitere pe 60% din locuri. Printr-o astfel de măsură avem asigurată o potrivire mai bună a elevului cu profilul pe care îl alege. Mi se pare normal să știm asta, și nu să descoperim pe parcursul liceului ce își dorește elevul”.

Senator USR: În orice ţară civilizată, educaţia înseamnă dialog, sub nicio formă dictatură

Ligia Deca a fost chemată în Senat, la Ora Guvernului, de USR.

Senatorul USR Ştefan Pălărie a spus, la dezbateri, că în orice ţară civilizată educaţia înseamnă dialog, sub nicio formă dictatură. El a criticat-o pe Deca, arătând că i-a luat mai mult de şase luni să găsească instituţia Parlamentului şi să intre într-o formă de dialog instituţional cu parlamentarii.

  • „În orice ţară civilizată, educaţia înseamnă dialog, sub nicio formă dictatură.
  • Doamnei ministru i-a luat mai mult de şase luni să găsească instituţia Parlamentului şi să intre într-o formă de dialog instituţional cu noi. Nu înţelegem, aşa cum niciun părinte nu înţelege, de unde urgenţa de adoptare a legilor prin Parlament şi nevoia de a face o comisie specială”, a spus senatorul USR.

El a arătat că până acum, orice dorinţă de dialog a fost imposibilă: „Ne-aţi amânat, aţi tergiversat şi această Oră a Guvernului nu s-a putut ţine pe 1 martie pentru că eraţi la un interviu şi pentru noi eraţi prea ocupată”.

Pălărie a mai acuzat că ministerul i-a debarcat pe profesorii ţării din trenul parteneriatului pentru reforma educaţiei, mutând salarizarea în afara legii educaţiei naţionale:

  • „Nu înţeleg cum ne putem aştepta ca ei să ne mai susţină toate reformele pe care dvs le propuneţi în acest pachet de legi. Deja profesorii se simt batjocoriţi, din 2017 încoace, de numeroasele tergiversări de creşteri salariale, şi pe obţinerea drepturilor băneşti în instanţă, într-un calendar de 5 ani de zile, în care grosul banilor va fi în anul patru şi anul 5.
  • Avem bani pentru pensiile speciale, dar nu avem bani pentru profesori.
  • De ce le daţi rectorilor mandate pe viaţă? Legea pare scrisă mai degrabă de către rectori şi pentru rectori”.

Proiectele de legi ale Educaţiei au fost aprobate de guvern în 29 martie, iar Ligia Deca spunea că vrea dezbatere şi adoptare în Parlament în procedură de urgenţă.

În pofida opoziției elevilor și părinților, în lege a fost menținută prevederea că, pe lângă Evaluarea Națională, liceele vor putea organiza propriul concurs de admitere, cu probe de profil, pentru 60% din locuri. Ligia Deca a susținut că la această formulă s-a ajuns „tocmai în urma feedback-ului primit de la actorii din educaţie”.

Noile modificări care vizează examenele naționale ar urma să intre în vigoare cel mai devreme în 2027, dacă legile vor fi adoptate de Parlament până la finalul acestui an şcolar, a spus Deca.

Cum ar urma să arate noul examen pentru elevii clasei a VIII-a

  • Evaluarea naţională rămâne în formula de acum - probe scrise la matematică, limba şi literatura română şi limba maternă
  • Se introduce examen de admitere la profilurile liceelor unde există concurenţă dovedită în ultimii ani dacă liceele vor să scoată aceste locuri prin concurs
  • Pentru acele profiluri pe care le doresc scoase la concurs liceele pot alege două probe pliate pe profil. De exemplu, pentru Științele naturii pot alege chimia şi biologia în aşa fel încât să poată selecta dedicat pentru potrivirea cu profilul respectiv
  • Pentru 60% din locurile de pe profilurile vizate se poate da concurs, 40% din locuri rămânând în repartizare computerizată
  • Din aceste 40%, prioritate pe 10% dintre acestea vor avea elevii cu cerinţe educaţionale speciale sau elevii de etnie rromă
  • Repartizarea computerizată se va face după Evaluarea Națională și după concursul de admitere la liceu
  • Subiectele vor fi standardizate, unice şi elaborate de Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în conformitate cu programele la nivel gimnazial cu un grad de dificultate adecvat competiţiei, respectiv mai degrabă pentru selecţie decât în forma de examen sumativ pe care o are evaluarea naţională.