Ordonanța de urgență prin care este reglementată decontarea navetei pentru elevi a apărut, miercuri, în Monitorul Oficial. Actul normativ prevede că elevilor de liceu care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport de tip navetă zilnică, pe distanțe de maxim 50 de kilometri, sau li se decontează contravaloarea a 8 călătorii dus-intors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă.

Microbuz scolarFoto: Agerpres (editat)

Decontarea se face pe baza documentelor justificative emise de operatorii de transport rutier, se arată în document. Ordonanța prevede că, la 30 de zile de la apariția în Monitorul Oficial, Ministerul Educației trebuie să dea procedura prin care se vor deconta banii. Același document prevede că operatorii de transport au obligația să asigure transportul rutier al elevilor potrivit prevederilor din legea educației.

  • Elevii: Ordonanța este discriminatorie

Pe de altă parte, Consiliul Național al Elevilor arată că ordonanța nu rezolvă problema transportului pentru toți elevii, pentru că nu se referă deloc la transportul feroviar.

”Conform textului ordonanței, decontarea se realizează pe baza documentelor justificative emise de operatorii de transport rutier, aspect discriminatoriu pentru un procent considerabil de elevi care fac naveta folosind mijloacele de transport feroviar. Mai mult decât atât, deși Consiliul Național al Elevilor a solicitat ca în textul ordonanței sintagma elevilor care nu pot fi școlarizați să fie transformată în elevilor care nu sunt școlarizați, din motive evidente ce țin de școlarizarea elevilor din învățământul liceal, de exemplu, care pot opta, în baza procesului de admitere, pentru a învăța într-o unitate de învățământ cu profil diferit față de liceele din localitatea de domiciliu, Guvernul României a decis să aprobe ordonanța într-o formă chiar și mai discriminatorie decât înainte”, arată elevii într-un comunicat.

”În calitate de reprezentanți ai elevilor din România, condamnăm, cu fermitate, modul în care Guvernul României a ales să discrimineze, prin prezenta ordonanță de urgență, elevii care fac naveta cu trenul. Este inacceptabil să tolerăm un astfel de comportament din partea guvernanților, din cauza unei exprimări dezastruoase mii de elevi din România vor suferi, iar gradul de excluziune socială va crește și mai mult. Guvernul Orban a uitat de acei elevi care călătoresc cu trenul și a ales să îi sară din ecuația parlamentară!”, a declarat Antonia-Laura Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.