Fostul deputat William Branza a fost ridicat joi de procurorii DIICOT si dus la audieri in legatura cu un dosar in care este acuzat de evaziune fiscala si sprijinire a unui grup de infractional organizat, anunta Agerpres. Potrivit DIICOT, prejudiciul retinut in sarcina lui William Brinza este de aproximativ un milion de euro, procurorii instituind sechestru pe averea acestuia. Audierea lui William Brinza are loc intr-un dosar mai vechi, deschis in decembrie 2014 de procurorii DIICOT, in care au fost efectuate la acea vreme mai multe perchezitii, inclusiv la sediul Ministerului Fondurilor Europene. In dosar a fost audiata atunci si mama lui William Brinza, existand informatii ca pe numele ei ar fi fost infiintata o firma care inregistra operatiuni fictive privind achizitia de carne.

William BranzaFoto: AGERPRES

Dosarul viza destructurarea unei grupari specializate in evaziune fiscala si spalare de bani, prin folosirea de firme fantoma pentru prestari servicii fictive si livrari de marfuri, in special produse din carne.

De asemenea, gruparea folosea documente ori declaratii false pentru a obtine fonduri europene nerambursabile.

Anchetatorii sustineau ca, in perioada 2010-2014, pe teritoriul Romaniei (zona Bucuresti-Ilfov si Moldova) a actionat o grupare ce functiona pe mai multe paliere, cu structura piramidala. La aceasta grupare au aderat mai multe persoane, din medii diferite, care s-au specializat fiecare avand atributii clar determinate.

Gruparea a creat si utilizat societati comerciale in scopul sustragerii de la plata obligatiilor fiscale catre bugetul de stat, societati care erau trecute pe numele unor persoane modeste material si cu un nivel minim de educatie, in special din zonele rurale din Moldova si din Republica Moldova, manipulabile, dar controlate in fapt de membrii gruparii.

Prin intermediul acestor firme, au fost savarsite infractiuni de evaziune fiscala, prin efectuarea de livrari fictive de bunuri si servicii catre societati comerciale controlate de diverse structuri infractionale.

De asemenea, gruparea se ocupa cu spalarea de bani, prin preluarea de sume de bani cash de la diversi "clienti", care erau depuse in conturi bancare apartinand firmelor controlate de membrii gruparii, urmata de repunerea banilor la dispozitia "clientilor".

In plus, membrii gruparii au fraudat institutii bancare, prin contractarea de diferite tipuri de credite in baza unor acte falsificate si nerambursarea acestora.