O familie italiană a păstrat o capodoperă din secolul XV a lui Sandro Botticelli evaluată la 109 milioane de dolari în subsolul unei brutării, după ce a sustras-o în urmă cu peste jumătate de secol dintr-o biserică locală, relatează Business Insider.

Galeria Uffizi din Florenta, locul unde a fost dusa capodopera lui BotticelliFoto: Jeffrey Blackler / Alamy / Profimedia Images

Enrico Somma a sustras opera de artă dintr-o capelă din sudul Italiei în anii 1960, membrii familiei sale declarând pentru The London Times că acesta a fost îngrijorat de lipsa de pază a tabloului în condițiile în care furturile din biserici erau comune în acea zonă a țării în perioada respectivă.

Peppe Di Massa, un istoric local, a explicat că tabloul în cauză, „Madonna și Pruncul”, a aparținut în trecut papei Sixtus al IV-lea, care l-a vândut apoi familiei Medici din Florența pentru a obține fondurile necesare construirii celebrei Capele Sixtine de la Vatican.

Opera de artă a ajuns în cele din urmă în biserica Santa Maria la Carità, înainte de a fi sustrasă și păstrată de familia Somma din provincia Napoli.

Familia insistă că a păstrat taboul timp de zeci de ani într-un rol de „custozi” ai săi și că nu au avut niciodată intenția de a profita financiar de pe urma acestuia. Membrii familiei spun că Enrico a dormit cu o armă lângă pat în cazul în care cineva ar încerca să fure tabloul și că după moartea acestuia au refuzat numeroase oferte pentru „Madona și Pruncul”.

Ei spun de asemenea că au ascuns tabloul pentru a descuraja potențialii hoți în condițiile în care mafia Camorra încă era puternică în această zonă din sudul Italiei. Mai mult, membrilor mai tineri ai familiei nu li s-a spus nimic despre „comoara” deținută pentru a nu-i pune în pericol.

Membrii familiei Somma s-au temut că nu mai pot ține ascunsă capodopera evaluată la o sumă uriașă

Însă familia a început să se teamă pentru siguranța sa după ce pe rețelele de socializare au început să se răspândească tot mai multe zvonuri potrivit cărora un tablou de o valoare uriașă este ținut în subsolul brutăriei cunoscute deținute de Michele, una dintre membrele familiei Somma.

În cele din urmă familia a decis să predea opera de artă autorităților după ce primarul local din localitatea Gragnano a convins-o că procesul va decurge fără probleme atât pentru opera de artă, cât și pentru membrii ei.

„Madonna a fost ca o altă mamă pentru noi iar copilul un bebeluș pe care l-am prețuit”, a declarat unul dintre membrii familiei pentru The London Times, exprimându-și totodată regretul față de pierderea operei îngrijite timp de atâția ani.

Capodopera lui Botticelli a fost în cele din urmă predată luna trecută, în secret, unității poliției italiene responsabile de patrimoniul țării.

În pofida comentariilor membrilor familiei Somma despre îngrijirea operei de artă, aceasta ar fi într-o stare proastă și a fost dusă la Galeria Uffizi din Florența pentru restaurare, un proces care ar putea dura până la un an de zile.