Cea de-a IX-a editie a Festivalului National de Teatru Tanar Ideo Ideis are loc in perioada 18-26 august, la Alexandria. 14 spectacole de teatru, 10 spectacole de teatru tanar, 3 masterclass-uri, 5 filme, 9 ateliere, 4 spectacole pentru copii sunt doar o parte a evenimentelor de pe agenda editiei din acest an.

Alexandru Ion, Marcel Iures si Andreea Bortun la conferinta de presa Ideo IdeisFoto: Ideo Ideis

Printre spectacolele de teatru profesionist care se vor juca pe cele doua scene ale festivalului se afla: "Pai... despre ce vorbim noi aici, domnule?" de Catalin Stefanescu, adaptare dupa romanul "Morometii", Teatrul Act, cu Marcel Iures si George Mihaita; "Fata din curcubeu" de Lia Bugnar, Teatrul National Bucuresti; "Freak Show", one-man-show cu Florin Piersic Jr; "O noapte furtunoasa" de I. L. Caragiale, UNATC; "Bullets over Lipscani" dupa Woody Allen, "Crema de zahar ars" de Iris Spiridon, Godot Cafe Teatru si "Arta" de Yasmina Reza, Teatrul Bulandra.

In cadrul sectiunii Masterclass a acestei editii, ii intalnim pe actorii Victor Rebengiuc, Vlad Ivanov si mentorii Ideo Ideis: Catalin Stefanescu, Vlad Zamfirescu, Medeea Marinescu, Marius Manole si Andi Vasluianu, iar Serile Povestitorilor ii au ca invitati pe realizatorul tv Andi Moisescu, alpinistul Horia Colibasanu si pe Andreea Iager Tako si Norbert Tako - fondatorii festivalului Plai.

Cinemateca Tarzie ii aduce la Ideo Ideis pe regizorii Nae Caranfil cu filmul "Closer to the moon" si Bogdan Mustata cu filmul "Lupu". Tot la categoria cinematografie, anul acesta, Caravana TIFF vine la Alexandria pentru 3 seri de proiectii gratuite de film in aer liber, unde vor fi proiectate filmele "With Mum", "Bucuresti, unde esti?" si "#Selfie".

Pe langa toate aceste evenimente, in primele 4 zile ale festivalului, tinerii participanti vor fi ocupati cu Atelierele de Teatru Tanar coordonate de tineri actori si regizori si Atelierele de Maiestrie: Coregrafie - coordonate de Arcadie Rusu, Vava Stefanescu si Mihaela Zamfirescu, Dramaturgie - coordonate de Mihaela Michailov si Bogdan Georgescu, Scenografie - coordonat de Adrian Damian, Muzica&Ritm - coordonate de Raul Kusak, AFO - voce si Dan Alexandru (Cretzu) - tobe, Educatie Vizuala - coordonat de Vlad Petri.

Nu in ultimul rand, in fiecare an, Ideo Ideis are o serie de evenimente dedicate comunitatii locale: 4 spectacole pentru copii, printre care spectacolul Carnaval, cu Marian Ralea, Teatrul National pentru Copii, Bucuresti, ateliere Art&Play, un atelier de parenting si animatie stradala.

Cele 10 spectacole ale sectiunii Teatru Tanar de anul acesta sunt: "Sub aceeasi stea" - AICI (Constanta), "Soacra cu trei nurori" - Mircea Albulescu (Campina), "Clasa noastra" - AS (Bucuresti), "ampiticipecreier.com" - Atelierul de Teatru (Botosani), "5 nuante de negru" - Domino (Ramnicu Valcea), "Satul Electronic" - Gong (Roman), "Povesti de familie" - Oglinzi (Sinaia), "Visul unei nopti de Sanziene" - Theatron (Vulcan), "Galcevile din Chioggia" - Yorick (Bucuresti), "Scene din viata insectelor" - StarT (Alexandria).

Programul complet al celei de-a IX-a editii a Festivalului National de Teatru Tanar Ideo Ideis din Alexandria este disponibil pe www.ideoideis.ro si pe pagina de Facebook www.facebook.com/ideoideis.

La fel ca in fiecare an, Festivalul National de Teatru Tanar Ideo Ideis din Alexandria include opt sectiuni: Atelierele de Teatru Tanar, Atelierele de Maiestrie, Spectacolele de Teatru Tanar, Spectacolele de teatru profesionist, Cinemateca Tarzie, Seara Povestitorilor, Masterclass-urile Ideo Ideis si evenimentele dedicate comunitatii din Alexandria (spectacolele de strada, proiectii gratuite de film, ateliere de dezvoltare personala pentru copii si parinti si reprezentatiile din cadrul terasei Conciato, spatiul inaugurat anul trecut ca scena de debut pentru studenti sau tineri absolventi ai facultatilor de teatru din Romania).